Fosta elevă a Liceului Pedagogic din Botoșani este înmormântată în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă. Înainte de a muri, Părintele Justin Pârvu îi binecuvânta călugăria, Svetlana primind astfel nume și veșnicie de muceniță: Heruvima.
În urmă cu 21 ani, în noaptea dintre 7 și 8 noiembrie, la ora 3, după privegherea hramului Mănăstirii Petru Vodă, se stingea din viață Svetlana Tănasă. Avea 29 de ani.
Ar fi împlinit pe 17 septembrie 50 de ani. Născută în Botoșani, Svetlana Tănasă a urmat cursurile Liceului Pedagogic, unde a fost colegă de clasă cu poeta Camelia Răileanu. Un alt destin tulburător, o altă mucenicie, Camelia trăind și ea doar 33 de ani, sfârșind în urma unui cancer devastator. Mărturii despre Svetlana (Țuca, așa cum o numeau apropiații) aflăm din Jurnalul Cameliei Răileanu, publicat după 17 ani (”Întoarcerea din Iad”, Ed. Eikon, București).
.jpg)
Pentru a-i cinsti nemurirea, ultimul număr al Revistei Atitudini îi dedică Svetlanei Tănasă mai multe pagini care cuprind impresionante aduceri aminte, mărturii, cel mai multe din partea măicuțelor care au cunoscut-o.
Revista Atitudini ne aduce în atenție o altă prietenie mântuitoare. Anul 1990. Două studente la Facultatea de Litere din Iași aveau planuri mari, pentru că firava libertate ce se întrezărea le dădea speranțe că România renaște și că șarpele comunist nu apucase să sugrume sufletul curat al tinerilor.
Astăzi în haine călugărești, Maica Parascheva de la Mănăstirea Petru Vodă își amintește de buna ei prietenă din facultate.
”A militat întotdeauna pentru libertate, pentru democrație, împotriva dictaturii. Era foarte implicată în povestea din Piața Universității, unde a petrecut mai mult timp, alături de studenții și intelectualii care înțelegeau bine că le era confiscată Revoluția. A purtat și ea cu demnitate stigmatul de „golancă” a Pieței Universității”,
Maica Parascheva de la Mănăstirea Petru Vodă
Era perioada în care, spune astăzi Maica Parascheva, Svetlana traducea și publica în revista facultății. Nu s-a mulțumit cu ceea ce învăța la Litere, astfel că, în vara anului 1990, cele două prietene au susținut examenul de admitere la Limbi Clasice.
”Ea a trecut examenul cu brio, a intrat prima pe listă, am intrat și eu, dar mult mai modest. A iubit mult Facultatea de Limbi Clasice, mergea aproape la toate cursurile, învăța non-stop greacă și latină, stătea în biblioteci unde citea operele marilor clasici ai literaturii și filosofiei antice. Visa să devină profesor la catedra de limbi clasice”,
Maica Parascheva
Capacitățile extraordinare ale Svetlanei aveau să fie foarte repede demonstrate. Chiar din anul I a învățat limba greacă și a început a traduce cu rezultate remarcabile. Tot de la Maica Parascheva aflăm că Svetlana avea o minte scrutătoare, că era foarte disciplinată și organizată științific. De asemenea, fire cerebrală, pătrundea cu mintea orice domeniu, orice fenomen și putea face cu precizie previziuni asupra evenimentelor numai prin deducții logice.
Totul avea să se schimbe odată cu anul 1995. Svetlana Tănasă câștigă o bursă Soros la Budapesta, departamentul de Medieval Studies, din cadrul Central European University. Aici urmează un master și lucra la doctorat, dar revine în țară în urma apariției unui cancer de piele cu evoluție galopantă.
”La Budapesta, conform propriilor mărturii, avea mereu dispute cu ungurii în problema Transilvaniei. Cunoștea atât de bine istoria Ardealului, încât îi punea la punct cu demnitate pe unguri de fiecare dată, cum aveau să-mi confirme chiar ei, numind-o pe Svetlana extremistă și naționalistă”,
Maica Parascheva
Dar nu problema Transilvaniei avea să îi schimbe destinul Svetlanei. Fiind foarte inteligentă, profesorii de la Budapesta îi intuiesc forța argumentativă, astfel că o sfătuiesc să-și centreze lucrarea pe subiectul Tâlcuirii la Facere.
De bună credință, Svetlana se va apuca de lucru. I se cerea să dovedească în lucrarea ei faptul că ”Sfinții Părinți l-au urmat în tâlcuirea lor la Facere pe ereticul Origen”.
.jpg)
Maica Parascheva, fosta colegă a Svetlanei și prietenă apropiată, oferă amănunte importante. Aflăm că, fără să bănuiască că ipoteza de lucru de la care era sfătuită să-și înceapă lucrarea era o pistă falsă, Svetlana se apucă să studieze scrierile Sfinților Părinți. Pe măsură ce înainta în cercetarea ei, descoperea tot mai mult învățăturile rătăcite ale lui Origen și că ele fuseseră combătute de Sfinții Părinți, nefiind considerate vreodată de către aceștia drept puncte de referință în tâlcuirea Sfintei Scripturi.
”Cu meticulozitate, a așternut pe hârtie câteva din concluziile pe care le desprinsese în urma studierii scrierilor Sfinților Părinți și cu franchețea care o caracteriza, le-a prezentat profesorilor ei. Observația mustrătoare pe care o va primi de la aceștia, o va năuci, aruncând-o în morișca îndoielilor și a contradicțiilor: „Nu, nu e așa. Mai citește-i o dată. Mai gândește-te. Noi te plătim ca să demonstrezi ceva, iar tu trebuie să o faci”, îi impuneau profesorii cu insistență”,
Maica Parascheva
Însă profesorii nu știau că Svetlana iubea prea mult adevărul ca să facă astfel de compromisuri.
Avea o verticalitate morală care nu îi permitea să-și întineze conștiința prin astfel de abdicări de la adevăr, doar de dragul unei cariere efemere, povestește maica de la Petru Vodă.
”Au urmat zile întregi de certuri și discuții contradictorii. Svetlana se încăpățâna să cedeze și să subscrie părerii profesorilor ei. Avea nevoie de un răstimp de respiro în care să-și găsească liniștea sufletească și să-și facă planuri noi de viitor. Va reveni în țară, motivând că vrea să-și mai aducă din lucruri, la Budapesta”,
Maica Parascheva
Ajunsă în țară începe să se simtă rău și se vede nevoită să facă o serie de analize. Rezultatele care indicau un cancer galopant de piele, localizat în zona omoplatului stâng ca urmare a unei iradieri, îi vor răvăși pe moment sufletul.
Concluzia medicului era una înfricoșătoare: mai avea doar câteva luni de trăit.
S-a întors la Petru Vodă, unde avea să rămână până la finalul vieții, Deși bolnavă, visa să dezvolte la mănăstire un centru de cultură și să se ocupe de traduceri. În fapt, Dumnezeu îi rânduise un alt loc, o altă misiune. Și nu întâmplător misiunea ei continua într-o mănăstire.
Svetlana manifesta o credință puternică, dar discretă și neafișată.
”Deși eu eram mai aplecată spre misticism, totuși Svetlana s-a convertit prima la creștinismul ortodox devenind creștină practicantă. Ea s-a trezit mai repede decât mine și a înțeles mult mai rapid decât mine mesajul și esența creștinismului. Era și o oarecare concurență între noi, stimulată mai ales din exterior, dar amândouă ne simțeam foarte responsabile, voiam ca viața noastră să aibă un sens, o împlinire, să însemne ceva cu adevărat. Pe-atunci, cultura ni se părea cea mai mare împlinire. Și într-un fel, chiar era”,
Maica Parascheva, de la Mănăstirea Petru Vodă
Dar convertirea ei totală, dă mărturie maica de la Petru Vodă, s-a produs în urma întâlnirii providențiale cu Părintele Justin Pârvu.
Părintele Justin i-a dat adevărata direcție și îndrumare și atentă povățuire duhovnicească.
”Dumnezeu a încercat-o apoi ca aurul în topitoare, iar ea a luptat până la sfârșit cu o vitejie fără seamăn, fără să primească un calmant în boala ei cumplită, a suferit totul cu bărbăție ca să-și răscumpere păcatele săvârșite în lumea aceasta vremelnică, în această vale a plângerii în care strălucim o clipă și apoi se stinge licărul nostru și ne ducem înaintea Soarelui dreptății spre a ne împărtăși nemijlocit de lumina cea neapusă, câți vom fi aflați vrednici să strălucim atunci în lumina aceea”,
Maica Parascheva
Cu nici trei luni înainte de a-și încredința sufletul în mâna Domnului, Svetlana îi scrie prietenei de la Botoșani o scrisoare. O pregătea pe Camelia Răileanu pentru veșnicia dintre ele. Însă nu bănuia că nici veșnicia nu putea să le despartă pentru că, nu peste multă vreme, și Camelia urca în Raiul fără durere și suspin.
"Astăzi îmi scrie că ne vom întâlni cândva în ceruri. Astăzi eu joc în actul a II-lea al unei tumori cerebrale și mai sper s-o întâlnesc pe pământ",
Camelia Răileanu în august 1998
Au fost luni de cumplită suferință. De purificatoare izbândă asupra durerii prin forța duhovniciei. Avea dureri sfâșietoare, dar cu toate acestea refuza morfina.
"Urletele ei de durere vestesc şi astăzi, în urechile celor care le-au auzit, chinurile iadului prin care a trecut",
Monahul Filotheu, de la Mănăstirea Petru Vodă
La Botoșani, și Camelia Răileanu se întărea în credință. Tot prin durere. Îmbrăca în rugăciune suferința.
.jpg)
"În nopțile de durere învăț că rugăciunile nu se șoptesc, nu se rostesc în gând, ci se strigă. Durerea care nu suportă nici gândul suportă strigătul-rugăciune, că altfel de strigăte mi-ar fi imposibil să scot. Durerea am suportat-o de copil cu stoicism. Dar când suportabilul trece în insuportabil, strig: Du-mă, Doamne, în sus sau în jos, că aici pe pământ numai durerea e sihastră și nimeni nu mă poate ajuta",
Camelia Răileanu
În noaptea de 7 spre 8 noiembrie 1998, la Mănăstirea Petru Vodă, maica Heruvima se stingea din viață. Lăsa în urmă tăcere, dar și nădejdea în mântuire. Monahii și monahiile au văzut cum trăiește și cum moare un suflet care îl cunoaște pe Dumnezeu. Pentru ei Svetlana Tănasă are de atunci un alt nume: Mucenița Heruvima.
"Dumnezeu i-a ascultat ultima dorinţă, aceea de a prinde sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli. După privegherea hramului mănăstirii noastre, în noaptea de 7 spre 8 noiembrie 1998, pe la ora 3 dimineaţa, Sfânta Muceniţă Heruvima a plecat dintre noi cu sufletul împăcat, luminoasă la chip, să mărturisească înaintea Sfintei Treimi lupta ortodocşilor împotriva stăpânitorilor acestui veac şi să mijlocească pentru iubitorii de adevăr",
Monahul Filoteu, de la Mănăstirea Petru Vodă
Ea însăși chinuită de dureri, Camelia nu aflase de moartea prietenei dragi. Sufletul i se chircește, pentru că simte golul ce o cuprinde.
Ultimul mesaj de la Petru Vodă pentru Camelia fusese unul cu adevărat mărturisitor, este însăşi esenţa ortodoxiei. "Mi-a scris că luptă nu pentru că ar ține cu dinții de viața aceasta iluzorie, ci pentru că vrea să ducă lupta până la capăt".
.jpg)
La mai bine de 10 zile după sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail Și Gavriil, Camelia Răileanu tot nu știe de moartea prietenei sale, dar o visează și consemnează în jurnal.
"Nu mai am nicio veste de la Țuca. Poate de aceea o visez. E o întâlnire de nu știu câți ani de la terminarea liceului. Eu valsez, într-o rochie de ametist. Toți se miră: Uite, băi, ziceați că moare și a înviat! Eu nu mă mir. Țuca zice să cântăm ceva pentru profi. Are un caiet cu solfegii. Mă uit la ea. A schimbat pantalonii cu rasa monahală, dar e aceeași",
Camelia Răileanu, în ”Jurnal. Întoarcerea din Iad”
20 noiembrie 1998. Nici o veste de la Petru Vodă: "Astă-noapte am visat-o din nou pe Țuca. În veșnicii ei pantaloni cu genunchi, cu mâinile în buzunare, spunându-mi c-a trecut puțin pe la mine. Plângeam strângându-i trupul fragil la piept și mângâindu-i pletele, așa cum și ea mă mângâia cândva în durere spunând: "Nu ești singura care absorbi prin toți porii suferința. Nu ești singură, sora mea!". Astăzi mă gândesc: ortodoxia este o religie a suferinței asumate".
Îngrijorată, sună la Țuca acasă. La mama ei, care locuia încă în apartamentul lor din Botoșani.
"După visul de astă-noapte am presimțiri grele. Sun și întreb. Țuca nu mai este, îmi spune mama ei. Pentru o clipă uit totul și mă gândesc: nu mai e acasă, a fost și – a plecat. Clipa negării. Țuca nu mai este de două săptămâni. Primesc vestea cu o liniște muncită în nopți de rugăciune. Cu conștiința unui final care m-a izbit de acum două luni",
Camelia Răileanu, în ”Jurnal…”
Plecarea la Domnul a Svetlanei a lăsat în urmă lacrimă, durere, dar și o liniște ca de catedrală.
Camelia consemnează în jurnal cuvinte care vor încununa și vor înmiresma veșnicia unei fete care s-a sfințit prin suferință: "Mă rog pentru iertarea greșelilor tale și ca Dumnezeu să nu curme lucrarea ta nobilă pe acest pământ. N-am putut să scriu că mă rog pentru bunul ei sfârșit, deși asta gândeam. În lucrarea ei nobilă pe pământ m-a atins pentru o clipă și pe mine cu aripa. Îți mulțumesc că m-ai îmboldit spre viață, îmi scria ea. Am încercat. Pe ultima sută de metri am încercat să fac respirație artificială unui muribund. Închid receptorul spunând: A mai murit un înger de cancer. A murit în chinuri mari. Cu adevărat ea cunoaște acum dimensiunea mântuirii".
.jpg)
Camelia Răileanu a mai trăit aproape trei ani şi jumătate după Svetlana Tănasă. Poeta din Botoșani se stingea din viaţă pe 2 martie 2002, făcându-şi semnul Sfintei Cruci. O ultimă mărturisire, o ultimă consemnare în destinul pe care Dumnezeu i-l hărăzise.
Două fete și căile lor spre mântuire.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
