Doina Caba se află în arest de pe data de 14 decembrie când a fost ridicată de la domiciliu de procurorii DNA, în timpul perchezițiilor.
În primă fază a fost reținută pentru 24 de ore prin ordonanță de procuror iar ulterior judecătorii au admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, până la jumătatea lunii ianuarie.
Doina Caba, fostul manager al Spitalului Județean Mavromati a contestat decizia la Curtea de Apel Suceava, însă recursul său a fost respins.
Prin avocatul din Suceava, fosta șefă a Spitalului a deschis o nouă acțiune în instanță prin care solicită înlocuirea măsurii de arest preventiv, cel mai probabil cu un arest la domiciliu.
Această acțiune este una independentă față de celelalte care s-au consumat până la acest moment iar apărătorii legali trebuie să vină în susținere cu noi argumentații care să justifice ieșirea din arestul preventiv.
Noua cerere se va judeca mâine, 3 ianuarie 2024 la Tribunalul Suceava.
Aceeași solicitare a fost înaintată instanței de judecată și de Mirela Focșa, secretara managerului care este la rândul său în arest prreventiv. Și în acest caz, judecătorii vor decide în ședința de miercuri dacă i se va înlocui măsura arestului preventiv.
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Alegerile prezidențiale vor avea loc în luna mai: DATELE stabilite în ședința coaliției
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Declarația zilei 9 ianuarie 2025
Oana Sava
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile