Evenimentul a fost creat în jurul părintelui Grigore Diaconu care a devenit cetățean de onoare al municipiului Botoșani, la propunerea viceprimarului Liviu Toma.
În ședința ordinară de Consiliu Local din luna septembrie aleșii au votat pentru ca preotul Grigore Diaconu să devină cetățean de onoare al municipiului.
Ajuns la vârsta de 75 de ani, părintele are 55 de ani de slujire duhovnicească și a contribuit cu tot felul de acțiuni umanitare dedicate comunității botoșănene.
A fost totodată onorat cu Crucea Patriarhală oferită de Patriarhul Daniel precum și cu Crucea Moldavă din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Primarul i-a înmânat diploma de cetățean de onoare mulțumindu-i pentru tot ce a făcut pentru biserică dar și pentru societatea botoșăneană.
„Părinte, vă mulțumim pentru întreaga activitate duhovnicească dar administrativă pentru municipiul Botoșani pentru că apreciez ceea ce ați făcut pentru copiii din municipiul Botoșani atunci când ați înființat secția de fizioterapie la Spitalul de Copii, pentru învățământul botoșănean pentru că ați pus bazele Seminarului Teologic și pentru întreaga activitate”,
Cosmin Andrei, primar
Oficialitățile județene au fost de acord că părintele Grigore Diaconu care a slujit o viață de om la Biserica Sfânta Cuvioasa Parascheva a primit locul care i se cuvine.
A fost protopop al județului și a condus și Seminarul Teologic Sfântul Gheorghe.
„Moment de mare încărcătură spirituală aici, la Botoșani. Așa cum îmi place mie și tuturor botoșănenilor să spunem: Botoșani, tărâmul sfinților. Iată că, astăzi elogiem, încununăm munca de-o viață a părintelui profesor Grigore Diaconu. Sunt ferm convinsă că în cuvântul de laudatio vor fi spuse toate cele făcute cu bună credință și cu mult suflet de părintele nostru drag. Noi ca autorități județene, municipale trebuie să găsim momentele potrivite și să aducem în atenția publică lucrurile bune făcute de botoșănenii noștri dragi”,
Doina Federovici, președintele CJ Botoșani
Părintele Grigore Diaconu este dublu cetățean de onoare, fiindu-i conferită această distincție și în comuna Santa Mare. Vizibil emoționat de asistența numeroasă din sală a adresat o serie de mulțumiri tuturor celor care îi sunt alături.
„În aceste momente singurul cuvânt care ar putea cuprinde recunoștința mea față de Dumnezeu, față de autoritatea mea bisericească prezentă aici, însă ca niciodată nu am simțit recunoștința autorităților de stat locale și județene”, a mărturisit preotul Grigore Diaconu care și-a încheiat cuvântarea cu o urare de suflet: „Să-mi urmați exemplul și să ajungeți la 75 de ani”.
I-au fost alături și oficiali din Patriarhia Română, prin prezența ÎP Varlaam Ploieșteanu, episcop vicar patriarhal care a rostit și el cuvinte de suflet pentru părintele Grigore:
„Orice gest de recunoștință arătat un slujitor al Bisericii se întoarce implicit către toată Biserica și lucrul acesta este important pentru că împreună Biserica și administrația, centrală, județeană, locală, împreună lucrăm pentru bunăstarea și folosul credincioșilor care în aceeași măsură sunt și cetățeni ai țării noastre”.
În sală au fost și o serie de apariții mai rare, în persoana lui Constantin Conțac, fost președinte al CJ Botoșani dar și Costică Macaleți care i-a urmat pe funcție ceva mai recent, în mandatul 2016 – 2020. Au mai fost oameni de cultură dar și importante fețe bisericești, respectiv părintele protopop Petru Fercal, părintele Lucian Leonte și Dumitru Mateciuc, paroh al Bisericii Sfântul Gheorghe. Și numeroase persoane care au fost călăuzite de părintele Grigore Diaconu.
Becali cere o sumă exorbitantă pe fotbalistul dorit de Iftime
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Un botoșănean a devenit viral după ce „și-a parcat” BMW-ul direct pe pârtie – VIDEO
Oana Sava
Dec 27, 2024
Realitate virtuală în comuna lui Eminescu, școli moderne în care fiecare elev are laptop
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Iftime nu are modele în fotbal: Nu vreau să fiu patron ca Șucu / Becali nu a plătit brandul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Ministrul iubit de botoșăneni reclamat că și-a bătut soția
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile