Promulgarea de către președintele României, Klaus Iohannis, a legii privind eliminarea ”pensiilor speciale” de care beneficiau foștii parlamentari a provocat o acțiune concertată a celor vizați, care vor să atace actul normativ la toate forurile de decizie.
Printre foștii senatori și deputați ai României care s-au raliat acestui demers se regăsește și Costică Macaleți, fost deputat timp de două mandate plus o lună din al treilea, ex-prefect și totodată fost președinte de Consiliu Județean. Acum se află la pensie și cochetează cu o firmă privată din Sibiu pentru oferire de consultanță, însă este interesat și de pensia pe care tocmai a pierdut-o în urma demersului legislativ de la finele lunii februarie.
Eliminarea acestor pensii a făcut ca mai mulți membri din Asociația „Foștilor Parlamentari” să se unească pentru a solicita anularea acestei legi care este considerată a fi „populistă și discriminatorie”. Printre ei se regăsește și Gavrilă Vasilescu, fost senator de Botoșani în legislatura 2004 - 2008, din partea Partidului Conservator.
Corneliu Ciontu, Ion Basgan, Marcel Chiriţescu, Ion Coja, Nicolae Gheorghiof Titu, Gheorghe Glăvan și Maria Lazăr, dar și Costică Macaleți, foști aleși în Camera Deputaților sau în Senat, se opun eliminării pensiilor speciale ale parlamentarilor.
Această organizație non-guvernamentală susține că măsura este discriminatorie, în contextul în care magistrații se bucură în continuare de pensiile speciale, fiind o categorie care aplică legea, iar foștii parlamentari au fost cei care au creat-o. Costică Macaleți consideră că ar trebui ca aceste pensii să fie acordate în funcție de contributivitatea la sistemul public, plătită din indemnizația de parlamentar, în timpul mandatului.
„Să fie pentru toată lumea la fel, deci eu sunt pentru contributivitate. Nu se poate pentru contributivitate, ce depășește o anumită sumă, să impoziteze, până la 100%. Contributivitatea este cea mai bună, dar să fie pentru oricine. Pentru că în timpul serviciului instituția și-a plătit prestația, indiferent că ai fost pilot, polițist, armată ș.a.m.d. și restul ce ai contribuit pentru pensie”,
Costică Macaleți, fostul președinte al CJ Botoșani, fost parlament
Social-democratul botoșănean mai spune că un prim pas ar fi contestarea acestei legi în instanță. Deși nu crede că acest demers se va finaliza cu repunerea în plată a acestor pensii.
„Foștii parlamentari care sunt la pensie. Dar nu cred că vom avea un succes mare, doar vrem să tragem un semnal de alarmă în sensul că contributivitatea ar fi cea mai bună. Sau dacă nu este constituțional, să pună un impozit corespunzător pe pensie, dar pentru toate pensiile, nu numai pentru astea mici. La pensia de 78.000 de lei care are cine are, nu se mai pune impozit, mi se pare aberant. Bănuiesc că Guvernul, în înțelepciunea lui, o să facă o echilibrare”,
Costică Macaleți, fostul președinte al CJ Botoșani, fost parlament
În Parlamentul României, pe data de 17 februarie 2021, legea privind eliminarea pensiilor foștilor senatori sau deputați, cu excepția UDMR, a fost votată de toate partidele.
Membrii Asociației „Foștilor Parlamentari" spun că intenționează să înceapă demersuri de anulare a legii inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Senatul României
Potrivit evidențelor acestei instituții decizionale, la nivelul județului Botoșani erau în plată patru indemnizații pentru limită de vârstă, al căror cuantum brut se situează între 3.491 lei și 11.625 lei. Diferența se datorează numărului lunilor de mandat sau de mandate.
Totalul celor patru pensii speciale plătite foștilor senatori de Botoșani este de 24.206 lei. Adică undeva în jur de 5.000 de euro.
Camera Deputaților
Suma totală pentru plata indemnizațiilor foștilor deputați din Botoșani a fost de 43.946 de lei sau echivalentul a 9.350 de euro.
Cea mai mare pensie specială acordată unui fost deputat botoșănean este de 9.816 lei pentru un număr de trei mandate, ceea ce înseamnă în jur de 2.000 de euro pe lună. Indemnizația pentru limită de vârstă acordată de Camera Deputaților se cumulează cu pensia din sistemul public.
Iar cea mai mică era de 3.491 de lei, acordată unui deputat cu un singur mandat.
Au mai fost în plată alte patru pensii speciale de câte 3.653 de lei fiecare, una de 6.981 de lei (două mandate) și o alta de 8.956 de lei (două mandate).
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Post disponibil la farmacia de la „Mavromati”, candidații dau trei probe
Oana Sava
Nov 05, 2024
Bani de la Guvern pentru masa de Crăciun: CINE sunt cei care beneficiază de ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean BĂTUT în propria casă de un adolescent de 15 ani: Un amic a postat filmarea pe internet
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean prins BEAT și fără permis în trafic: A fost reținut de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
TREI parohii vacante în județul Botoșani: Arhiepiscopia Iaşilor organizează examen
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024