Preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, Marius Budăi, a spus, marţi, în cadrul Comisiei pentru aderarea la zona euro, că PSD se va implica cu toată determinarea pentru a pregăti aderarea la zona euro.
În cadrul Comisiei Naţionale de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro, coordonate de preşedintele Acadamiei Române, Aurel Pop, s-a discutat despre stabilirea prin consens a Planului naţional privind trecerea la moneda euro.
Preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, Marius-Constantin Budăi, a subliniat că "PSD se va implica cu toată determinarea pentru a pregăti al doilea mare proiect de ţară post aderare la UE - aderarea la Zona Euro".
”Zona Euro are o dimensiune politică pronunţată, fiind gândită ca centru al procesului de integrare europeană. Vom acţiona pentru a maximiza avantajele ce vor fi resimţite de cetăţeni. Studiile de specialitate - atât interne, cât şi internaţionale - arată că integrarea în Zona Euro va aduce avantaje nete doar dacă vor fi îndeplinite minimum trei condiţii: un proces de convergenţă nominală sustenabil, durabil, de natură permanentă şi nu temporară; o masă critică de convergenţă reală ex-ante; şi o economie cât mai compatibilă cu cea a zonei euro”, a afirmat deputatul PSD, conform Mediafax.
De asemenea, Marius-Constantin Budăi a precizat că guvernarea PSD va promova politici publice care să mărească viteza de convergenţă reală cu Uniunea Europeană, precum susţinerea unei creşteri economice sănătoase, prin stimularea investiţiilor în capital şi tehnologie, cercetare-dezvoltare şi inovare, în sănătate şi educaţie.
Senatorul PNL, Florin Cîţu, a anunţat, luni, pe Facebook, că oficialii Comisiei Europene şi ai Băncii Centrale Europene ar fi cerut modificarea statutului Băncii Naţionale a României astfel încât să fie întărită politica monetară faţă de intervenţia politicului.
Liberalul avertizează că Liviu Dragnea şi PSD trebuie să înţeleagă un lucru clar şi anume că, şi dacă dacă toate cele patru criterii sunt îndeplinite, România nu poate adera la zona euro până când statutul BNR nu este modificat, aşa cum cer BCE şi CE.
"Romania nu poate sa faca modificarile la statut cu o luna inainte de a incerca sa intre in ERM (Mecanismul European al Ratelor de Schimb -n.r.). Nu. Statutul trebuie modificat cat mai repede, in 2018. Atlfel, Romania va ramane multi ani in afara zonei euro si a spatiului Schengen", a transmis Cîţu.
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024