După doar 12 meciuri jucate pentru Petrolul Ploiești, echipă la care s-a transferat de la FC Botoșani la începutul acestui sezon, Mihai Roman și-a reziliat contractul și a decis să ia calea străinătății.
Ca atare, conducerea prahovenilor a decis să înceteze pe cale amiabilă colaborarea.
”FC Petrolul Ploiești și jucătorul Mihai Roman (31 ani) au ajuns la un acord privind încetarea relațiilor contractuale. Atacantul făcea parte din lotul echipei noastre din august 2023, bifând 10 apariții în Superligă și două prezențe în Cupa României, marcând 2 goluri”,
Anunț Petrolul Ploiești.
Potrivit Fanatik.ro, la scurt timp după ce s-a oficializat despărțirea de Petrolul Ploiești, Mihai Roman a semnat un contract cu formația FK Neftchi Fergana din Uzbekistan, care a încheiat sezonul precedent pe locul 5, la 8 puncte în spatele campioanei Pakhtakor Tashkent.
Atacantul în vârstă de 31 de ani a semnat o înțelege pe 2 ani, iar transferul a fost intermediat de agentul Traian Gherghișan. Este o provocare uluitoare pentru fotbalistul care a mai jucat în cariera sa la FC U Craiova, U Cluj, CS Turnu Severin, Săgeata Năvodari, Pandurii Târgu Jiu, NEC Nijmegen, Maccabi Petah Tikva, Universitatea Craiova, Poli Timișoara și FC Botoșani.
Mihai Roman va fi antrenat la FK Neftchi Fergana de Vitaliy Levchenko din Tadjikistan, un tehnician în vârstă de 51 de ani. În lot se mai află doi jucători din Georgia, doi din Tadjikistan și unul din Serbia.
FK Neftchi Fergana este un club fondat în 1960, care a promovat pentru prima dată pe prima scenă a fotbalului din Uzbekistan în 2021. Viitoarea formație a lui Mihai Roman nu are niciun trofeu în palmares.
FOTO: Fanatik.ro
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024