Fostul ministru liberal al Muncii, deputatul Violeta Alexandru, îl acuză pe actualul titular al portofoliului, Marius Budăi (PSD), că nu susține un proiect privind acordarea drepturilor cuvenite pensionarilor pentru toate veniturile pentru care s-au plătit contribuții.
„După luni întregi în care am alergat pe la toate comisiile din Senat și din Camera Deputaților la care s-a discutat proiectul meu pentru acordarea drepturilor cuvenite pensionarilor pentru toate veniturile pentru care s-au plătit contribuții (pensionari care au muncit în condiții speciale/deosebite sau care au lucrat sâmbete și duminici/ture), Marius Budăi/PSD mă blochează la ultimul pas”, a scris Violeta Alexandru pe Facebook.
Parlamentarul trecut la Forța Dreptei, partid înființat de gruparea plecată din PNL împreună cu fostul președinte Ludovic Orban, susține că mai avea de obținut avizul Comisiei de Muncă din Camera Deputaților, după ce reușise să le ia de la toate celelalte.
”Înainte să intre la dezbatere în Comisia de Muncă, Marius Budăi comunică în scris că Ministerul Muncii și Guvernul NU susțin proiectul. Până în acest punct, reprezentanții Ministerului Muncii, care participaseră la toate discuțiile din comisiile prin care am trecut, susțineau. Înainte ca politicienii să mărească din pix punctul de pensie, pentru cei care au muncit și au plătit și contribuțiile aferente trebuie să se dea ceea ce li se cuvinte. Marius Budăi nu vrea. El vrea să decidă, din pix, cât și când să crească pensiile ca să îi sărute pensionarii inelul. Așa sunt PSD-iștii”, a adăugat ea.
Violeta Alexandru a fost ministru al Muncii în perioada 2019 – 2020, înlocuindu-l tocmai pe Marius Budăi. La rândul ei, a cedat portofoliul Ralucăi Turcan, care mai apoi a fost schimbată chiar de Marius Budăi.
Casă cuprinsă de flăcări în această dimineață, pompierii chemați urgent
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Declarația zilei 15 ianuarie 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
O fată de 10 ani a dispărut: Sunați la 112 dacă o vedeți pe Eliza!
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile