Cu 40 de zile înainte de începerea oficială a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, organizațiile județene de partid au intrat în linie dreaptă cu desemnarea candidaților la scrutinul din 11 decembrie. Iar acest lucru nu se întâmplă doar la PSD și PNL, ci și la Partidul Mișcarea Populară.
11 membri ai PMP Botoșani, o bună parte proveniți de la fostul UNPR, s-au înscris în cursa pentru obținerea nominalizării partidului. Printre aceștia se regăsește și Mihai Țâbuleac, fost senator în perioada 2004 – 2008, care în urmă cu opt ani a renunțat la mandatul de parlamentar cu jumătate de an înainte de a i se termina pentru a putea prelua funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani. Acesta a demisionat din funcția de președinte al PMP Botoșani după rezultatele de la alegerile locale, dar a rămas membru activ al filialei.
Junii PMP-iști sunt reprezentați de Andreea Pălei (fostă Pușcașu), ex-prim-vicepreședinte județean la organizație de tineret a Uniunii Naționale pentru Progresul României, apărută în politică în acest an, când s-a implicat în campania electorală pentru alegerile locale.
Din rândul prezumtivilor candidați nu lipsesc Dan Ionescu, cel care în vară a devenit președintele PMP Botoșani și Tereza Nica, ex-UNPR – ista care a ieșit pe locul 3 în bătălia pentru Primăria Botoșani.
Radu Alexandrescu
Dan Constantinică
Dan Ionescu
Dragoș Maxim
Tereza Nica
Andreea Pălei (Pușcașu)
Gheorghe Timoficiuc
Doru Tomac
Mihai Țâbuleac
Nicolae Țurcanu
Sergiu Zvâncă
Lista a fost trimisă conducerii centrale de la București, însă liderul județean al Mișcării Populare susține că este vorba doar de o formalitate.
”Nu s-a trimis pentru aprobare, nici măcar nu se validează, doar că vor să vadă și ei CV-urile, să îi cunoască pe cei care vor să candideze”,
Dan Ionescu, președinte PMP Botoșani.
În aceste condiții nu s-a stabilit ordinea pe buletinele de vot. Locul cel mai dorit este primul pentru Camera Deputaților, considerat a fi cu cele mai mari șanse pentru a aduce un mandat de parlamentar pentru PMP Botoșani.
CITEȘTE ȘI:
Încă un partid a deschis lista pentru parlamentare, are deja un candidat
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024