Cătălin Anton, fostul președinte al FC Botoșani a anunțat că se retrage din activitatea fotbalistică din cauza unor probleme medicale.
La câteva zile după ce s-a despărțit de antrenorul Cristian Pustai, care și-a reziliat contractul pe cale amiabilă, Ceahlăul Piatra Neamț a rămas și fără primul om din conducerea administrativă.
Președintele Cătălin Anton (61 de ani) a anunțat în exclusivitate pentru Liga2.ro că se retrage din activitatea fotbalistică, din motive medicale.
Oficialul clubului nemțean, în trecut fost președinte la FC Botoșani, spune că din cauza problemelor medicale a decis să se retragă nu doar din funcția de președinte al clubului Ceahlăul, ci și din fenomenul fotbalistic.
Cătălin Anton
”Din cauza stresului cotidian, starea sănătății mele s-a agravat în ultima perioadă, prin urmare am luat decizia retragerii mele din activitatea fotbalistică. Eu am niște boli autoimune pe care le-am gestionat până acum, dar totuși frustrarea acumulată în urma ratării play-off-ului și stresul pe care îl provoacă activitatea fotbalistică, mai ales unei persoane care trăiește la intensitate maximă atât înfrângerile, cât și reușitele, nu-mi permit să mai activez în fenomenul fotbalistic. Mulțumesc pentru încrederea acordată atât finanțatorului Anton Măzărianu, cât și tuturor suporterilor Ceahlăului. A fost o onoare și un privilegiu să particip la viața comunității, să cunosc pietreni cu suflet mare și cu dorință de performanță”
Acesta se află în concediu medical în acest moment și spune că problemele acumulate în timp l-au determinat să spună stop activității fotbalistice.
Cătălin Anton
”Mi-am depus la club o decizie de încetare a activității. Problemele mele sunt hipertensiunea arterială și aritmie cardiacă, pe fondul unor boli inflamatorii articulare. Totul este pe fondul unor boli inflamatorii și trebuie eliminat stresul din viața mea dacă vreau să-mi cresc nepoții. Eu fac de 20 de ani management de criză, iar de 7 ani activez în fotbal. Este momentul să învăț a spune stop! Doresc succes echipei, finanțatorului, suporterilor, îmi doresc ca echipa să-și atingă obiectivul în sezonul viitor și să reușească ceea ce mi-am dorit și eu, promovarea în SuperLigă. Nu poți să stai doar pe pastile și să trăiești cu impresia că ești puternic. Cel puțin asta e decizia mea acum. În mod obligatoriu am nevoie să mă recuperez fizic și psihic. Vârsta și starea sănătății mă obligă să iau o pauză”
Cătălin Anton a fost prezentat ca președinte la Ceahlăul în prima zi a lunii iulie 2023, înainte de startul sezonului recent încheiat. El activase în precedenții șapte ani la FC Botoșani, în ultimii ani ca președinte și director executiv. A fost la Botoșani, pentru început, director de marketing.
Măsuri agresive la FC Botoșani după o discuție Iftime - Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Colindele unor elevi au adus lumină și bucurie în centrele vârstnicilor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Dincolo de datorie: Polițiștii de frontieră au împărțit daruri și zâmbete copiilor nevoiași
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Bucuria Crăciunului între ziduri: Colinde, emoții și îmbrățișări pentru tătici și copii- VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile