Fostul preşedinte al Tineretului Naţional Liberal a devenit liderul organizaţiei municipale a Partidului Ecologist Român. Prezent marţi la Botoşani, Cristian Manolache, prim-vicepreşedinte PER, a confirmat ceea ce Botoşăneanul a anunţat dimineaţă şi anume că Sergiu Zvâncă a fost numit în amintita funcţie.
Biroul Permanent Naţional al PER ar fi dat astfel curs unei propuneri venite din partea filialei judeţene, unul dintre elementele decisive fiind implicarea ex-liberalului în campania electorală de la alegerile parlamentare. Acesta şi-a fixat ca scop atingerea pragului de 5% necesar peste trei ani intrării în Consiliul Local, însă Cristian Manolache i-a cerut să aibă ca ţintă măcar 10% atât timp cât el la Bacău a obţinut 12% la scrutinul local de anul trecut.
„Cuvântul de ordine pe care l-am stabilit noi toţi cei care am dorit să intrăm în Biroul Local este echipă. Practic, obiectivele din perioada următoare sunt organizare, organizare şi iar organizare pentru a avea reprezentanţi pe fiecare secţie de votare, pe fiecare organizaţie”, a afirmat
Sergiu Zvâncă. Acestuia i s-a înmânat decizia de numire în faţa presei, funcţia dobândită fiind cu caracter interimar, pe trei luni, perioadă în care trebuie să organizeze alegeri.
CITEŞTE ŞI:
Un fost lider al PNL Botoşani preia conducerea ecologiştilor