Un procuror care a lucrat timp de nouă ani la Botoșani este actor principal în bătălia care se dă de câteva săptămâni în Justiție pe seama Direcției Naționale Anticorupție.
Începând cu 1999, Gheorghe Stan (foto jos), fiindcă despre el este vorba, a fost pe rând procuror la parchetele de pe lângă judecătoriile Darabani și Botoșani, iar apoi la cel de pe lângă Tribunalul Botoșani. Ba chiar, timp de un an și jumătate a fost prim-procuror la Darabani, iar în perioada 2004 - 2008 prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani. În 2009 a devenit procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, iar în 2012 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Tot în anul plecării la București a ajuns inspector la Inspecția Judiciară (IJ) din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), iar în 2012 inspector șef adjunct al IJ.
Ei bine, în această ultimă calitate, Gheorghe Stan a dispus efectuarea unui control la DNA și la finalizarea acestuia a lăsat să se înţeleagă în faţa Secţiei pentru Procurori a CSM că șefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, ar avea un „om de casă” printre inspectorii de la IJ care au făcut verificarea la DNA.
Inspectorul-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, Gheorghe Stan, şi-a prezentat luni, la CSM, punctul de vedere cu privire la raportul întocmit după controlul efectuat la DNA, despre care şefa DNA a declarat, vinerea trecută, că n-are concluzii unitare.
Echipa de inspectori care au realizat controlul la DNA a fost formată din Mihaela Hitruc, Monica Pleșea și Sanda Mateș - care au re ţinut, în esenţă, că Laura Codruţa Kovesi a obstrucţionat controlul refuzând să le pună la dispoziţie anumite dosare - în timp ce inspectorii Cornelia Prisăcariu, Mihaela Focică şi chiar şefa echipei, Elena Rădescu, au făcut opinie separată, în favoarea şefei DNA.
Gheorghe Stan a dat, potrivit Evz.ro, amănunte care indică o apropiere a coordonatoarei echipei de control de Laura Codruţa Kovesi.
„La data de 3 iulie, dna Rădescu, după emiterea Ordinului 71, s-a deplasat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie fără a se consulta cu membrii echipei de control şi fără a înştiinţa conducerea Inspecţiei Judiciare. Conform procesului verbal pe care aceasta l-a întocmit ulterior acestei vizite se menţionează în interiorul acesteia că s-a purtat de către inspectorul judiciar cu procurorul-şef şi cu adjunctul acestei, domnul Marius Iacob, discuţii privind condiţiile în care se va desfăşura controlul şi obiectivele stabilite. Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară nu prevede organizarea unei astfel de întâlniri”, a declarat Gheorghe Stan, citat de Agerpres.
Inspectorul-şef adjunct şi-a exprimat punctul de vedere şi în legătură cu opinia separată semnată de Elena Rădescu, Cornelia Prisăcariu şi Mihaela Focică.
„Ce fac doamnele inspector? Arată că nu sunt de acord cu ce au reţinut colegele lor în raport. Adică, mai precis, contestă constatările făcute de aceste colege. Această procedură eu, personal, nu am întâlnit-o în 19 ani de magistratură şi şapte ani ca inspector - să conteşti constatările faptice reţinute de colegi într-un raport de control”, a afirmat Gheorghe Stan.
Inspectorul-şef adjunct a răspuns, ieri, şi acuzaţiilor formulate de şefa DNA pe data de 13 octombrie, când aceasta a declarat la CSM că acest control al IJ la DNA ar avea un scop ascuns, respectiv că „s-a venit cu teme care trebuiau verificate”.
Vineri, 13 octombrie, a fost rândul şefei DNA Laura Codruţa Kovesi să prezinte în faţa Secţiei de procurori a CSM punctul de vedere în urma controlului Inspecţiei Judiciare.
„În timpul controlului, am sesizat anumite lucruri, poate am să le las pentru sesiunea care nu o să fie cu public, pentru a putea spune mai multe. Senzația noastră și care s-a confirmat ulterior (...) a fost că au fost verificate anumite dosare, au fost verificate anumite activități pe care procurorii le fac, s-au citit anumite acte din anumite dosare (...) de către o parte a echipei de control. Am aici un bilețel din cele multe pierdute de Inspecția Judiciară. Acesta este pierdut, în sensul că a fost pus în niște documente pe care probabil l-au rătăcit. Se poate observa cu ochiul liber că au fost trecute numere de dosare (...), după care unul dintre inspectorii judiciari personal completează din registru unde este acel dosar și ce s-a întâmplat cu el. (...) Eu mă întreb, când scrii cu mâna ta personal dosarele, le bifezi pe cele pe care le-ai verificat, cum poţi să spui în raport că aceste dosare nu au fost controlate?”, a declarat şefa DNA.
Laura Codruţa Kovesi a mai susţinut atunci că inspectorii au verificat şi activitatea Biroului de presă, însă au greşit numele site-ului DNA.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024