Florin Drăgan (43 de ani), fostul antrenor al celor de la FCU Craiova, a vorbit în premieră despre acuzațiile primite anul trecut, când s-a vehiculat că acesta l-ar fi „lucrat” pe Marius Croitoru în momentul în care era „secundul” acestuia în Bănie.
Florin Drăgan a fost antrenor secund și la FC Botoșani în staff-ul lui Marius Croitoru alături de care a ales să plece la Craiova.
În toamna anului trecut, după meciul FCU Craiova - Chindia Târgoviște, scor 0-1, în etapa a 13-a, Marius Croitoru se despărțea de olteni. Florin Drăgan, cel care îi era secund, rămânea la echipă.
În zilele următoare, după ce Croitoru a plecat de la echipă, Drăgan a fost acuzat că l-a „săpat” pe fostul său principal. De asemenea, s-a zvonit și despre o ceartă dintre cei doi la un antrenament.
Acum, la un an distanță, în cadrul unui interviu amplu pentru GSP.ro, Drăgan a ținut să precizeze că nu este adevărat că l-a sabotat pe antrenor, dar a confirmat cearta avută, venită în urma injuriilor adresate de Marius Croitoru la adresa sa.
- Plecarea dumneavoastră a venit într-un moment în care Adrian Mititelu era foarte aproape să se înțeleagă cu Marius Croitoru. A fost acea discuție anul trecut legată de relația dintre dumneavoastră și Croitoru.
- Da, așa este. Nu sunteți primul care mă întreabă acest lucru, până acum am refuzat să comentez, dar acum voi spune fiindcă a trecut deja un an. Mai citesc presa și de fiecare dată când sunt vehiculate numele noastre, apare faptul că Florin Drăgan l-ar fi "săpat" pe Marius Croitoru. Lucrurile nu au stat deloc așa.
- Dar cum a fost totul?
- Încep cu al doilea sezon al meu la Botoșani, într-un cantonament în Austria. Marius m-a invitat la masă cu el și soția lui, doamna Ramona. L-am anunțat că doresc să închid colaborarea cu FC Botoșani pentru că au existat nenumărate jigniri din partea sa la adresa mea de față cu jucătorii. I-am spus că nu mai accept așa ceva și e mai bine să încheiem. Se mai întâmplă la fotbal, că nu suntem la teatru, dar e puțin delicat când se întâmplă de față cu jucătorii și se întâmplă foarte des.
- Marius Croitoru ce a zis?
- Marius a spus că nu e nicio problemă să ne despărțim, apoi a intervenit și doamna Ramona. Mi-a zis: «Florin, știu că ești supărat, dar ar fi mai bine să te mai gândești și să avem discuția asta mâine. Nicăieri nu e lapte și miere». Am avut altă discuție cu Marius a doua zi și mi-a promis că lucrurile vor sta diferit, că tot ce avem de vorbit vom discuta între 4 ochi. Eu cred că Marius Croitoru este unul dintre cei mai buni antrenori din România, dacă nu chiar cel mai bun, chiar dacă în ultimul timp nu prea a avut rezultate.
- A urmat perioada Craiova...
- Da, a urmat Craiova. Am jucat prima etapă la Farul, am fost conduși la pauză, iar Marius, prin minutul 60, parcă văzuse cartonașul roșu. Am condus eu echipa de pe bancă atunci.
Continuarea pe GSP
v
Ce s-a ales de Rareș Prisăcariu, câștigătorul sezonului 13 Românii au talent
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Catinca, atac dur la adresa lui Petre Roman. Ce crede despre botoșăneanca Silvia Chifiriuc
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile