Dar asta numai după ce, noile prevederi din statutul Partidului Național Liberal vor deveni aplicabile. Iar acest lucru ar urma să se întâmple cel mai probabil după sărbătorile pascale, odată cu convocarea Consiliului Național al liberalilor.
Având în vedere necesitatea clarificării criteriilor de integritate aplicabile membrilor PNL, Biroul Permanent Național a adoptat o rezoluție. Până să fie aplicabilă, aceasta are nevoie de aprobarea tuturor componenților din teritoriu.
”Asta este rezoluția, din câte am înțeles Biroul Național se va întruni pe data de 15 aprilie și probabil că vor propune convocarea Consiliului Național, într-o lună de zile, că nu poți aduna într-o zi 1.000 de oameni. Este o procedură care se aplică. Iar după ce se va convoca Consiliul Național și se aprobă asta, din acel moment statutul devine operațional”, a menționat Cristian Achiței, vicepreședinte al PNL Botoșani.
Rezoluția prevede următoarele:
Art. 1 Membrul PNL trimis în judecată sau care se află în situația aplicării unei măsuri preventive în cursul urmării penale este suspendat din funcțiile deținute în partid.
Membrul PNL condamnat de prima instanță este suspendat din calitatea de membru.
Membrul PNL condamnat definitiv este radiat din calitatea de membru.
Membrului PNL care deține o funcție în administrația publică centrală față de care s-a început urmărirea penală i se retrage sprijinul politic.
Art. 2. Secretariatul General va supune spre validare Consiliului Național prezenta rezoluție și va proceda la modificarea statutului.
Cătălin Alexa, fostul viceprimar al municipiului Botoșani din precedentul mandat se încadrează la ultima dintre prevederi și ar risca astfel să își piardă calitatea de consilier local. El este cercetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava pentru abuz în serviciu și conflict de interese, prejudiciul stabilit de organele de anchetă fiind unul uriaș.
(G.E.)
CITEȘTE:
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024