Sala de sport a Colegiului Tehnic Gheorghe Asachi a găzduit săptămâna aceasta o nouă competiție organizată de Asociația Sportivă Ecologistul Botoșani și Direcția Județeană de Sport și Tineret.
A fost un turneu de fotbal adresat juniorilor, care a reunit la start patru echipe: Ecologistul, cu două formații, Clubul Sportiv Școlar Botoșani și FC Inter Dorohoi. Micuții fotbaliști au evoluat în echipe 5 plus 1 și au avut parte de un public format în mare parte din proprii lor părinți.
”Sunt copii născuți în 2006, 2007 și chiar 2008 și au venit cu părinții majoritatea că totuși sunt copii mici. Important este să îi scoatem de la calculator, să îi aducem spre sport, acesta este și țelul acestui program și a acestor meciuri, să îi scoatem din fața calculatorului”, a afirmat Petru Filip, președintele AS Ecologistul, care a adăugat că, dată fiind vârsta pe care o au, ”unii dintre ei sunt mai mămoși”.
Competiția a avut loc în cadrul proiectului ”Organizare de competiții, întreceri și turnee sportive” finanțat de Consiliul Județean Botoșani. (S.B.)
VEZI ȘI:
7 metri… ecologist în curtea şcolii pe banii CJ-ului – GALERIE FOTO
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024