FC Botoșani a câștigat cu Universitatea Craiova pe stadionul Ion Oblemenco, în etapa șapte din play-off-ul Ligii 1. A fost un meci cu multe momente tensionate, dar un adevărat spectacol.
FC Botoșani a început în forță și a înscris în minutul 9 prin Al Mawas. Au urmat apoi unele momente tensionate jucătorii fiind la un pas să se ia la bătaie.
Craiova reușește să egaleze în minutul 25 printr-un penalty executat de Dan Nistor. Christopher Braun i-a pus piedică unui adversar iar arbitrul a dictat lovitură de la 11 metri. În minutul 37 Alexandru Țigănașu primește al doilea cartonaș galben şi este trimis la vestiare.
Câteva minute mai târziu meciul a fost întrerupt. Fostul căpitan al Universității Craiova, Silvian Cristescu a fost în centrul unui moment extrem de tensionat în tribună.
A sărit la bătaie cu staff-ul si rezervele de la FC Botoșani. A fost cu greu calmat și scos din tribună.
Iar în minutul 45, Craiova rămâne în zece după ce Bogdan Vătăjelu primeşte cel de-al doilea avertisment.
FC Botoșani dă lovitura în prelungiri prin Andrei Chindriș care înscrie cu o lovitură de cap.
Prima repriză a fost plină de evenimente tensionate.
În cea de-a doua repriză, Craiova a căutat egalarea și a reușit de altfel să înscrie în minutul 57 prin Andrei Ivan.
Și în repriza a doua au fost momente tensionate. Jucătorii s-au împins și s-au certat iar nervii au fost întinși la maximum. În minutul 83, Pancu a fost eliminat.
Patru minute mai târziu, FC Botoșani înscrie prin Enriko Papa care trimite mingea din voleu direct în plasă.
Meciul a fost un adevărat spectacol.
Scor final:Universitatea Craiova – FC Botoșani 2-3
Echipele de start:
Craiova: Pigliacelli - Vătăjelu, Bălașa, M. Costantin, Bancu - Mateiu, Nistor - Cîmpanu, Cicâldău, Baiaram - Ivan
FC Botoșani: Hankic - Braun, Chindriș, Meleke, Țigănașu - Florescu, Rodriguez, Ongenda - Tîrcoveanu, Caia, Al Mawas
(Sursa Foto – Pro Sport)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
TREI parohii vacante în județul Botoșani: Arhiepiscopia Iaşilor organizează examen
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Liviu Ciobotariu mai vrea cinci jucători pentru a depăși criza de la FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Cătălin Silegeanu, prim-vicepreședinte AUR Botoșani, promite schimbări reale pentru județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024