Sau mai degrabă n-o să ne mai vedem deloc. Fiindcă în „B” nu încasezi de la nimeni 1,5 milioane de euro doar din televizări şi nu văd vreun nebun care să ţină echipa la matineu.
FC Botoşani a făcut astăzi cel mai prost transfer din istorie. Cornel Şfaiţer este omul care practic a readus fotbalul la Botoşani, despărţirea de el face mai mult decât pierderea unei întregi echipe. Vorba aceea cu „şi-au tăiat craca de sub picioare” se potriveşte de minune pentru ceea ce se întâmplă la club.
Dar omul este de înţeles. Nu îţi poţi asocia o imagine clădită în decenii de fotbal cu meciuri precum Botoşani – Chiajna.
Tot aşa cum, financiar vorbind, poate că s-a săturat să vadă ce se întâmplă la club.
Fiindcă devine aproape imposibil de înţeles ce se întâmplă la echipă. 700.000 de euro pe Moruţan (Becali s-a scăpat cu un milion, dar mă rog), 400.000 pe Golofca şi 200.000 pe Bordeianu. Şi asta doar în ultimul sezon.
Fac 1,3 milioane de euro, iar banii au plecat la Elsaco.
Şi noi care credeam că Elsaco sponsorizează FC Botoşani şi nu FC Botoşani sponsorizează Elsaco. De câte ori se vinde un jucător auzim aceeaşi poveste: clubul avea datorii la Elsaco şi trebuie să îşi plătească datoriile. Care datorii să nu mă întrebaţi cât sunt că de câţi oameni am întrebat şi eu fiecare mi-a spus altceva. Şi apoi, cum adică avea „datorii”, păi reclama uriaşă pe care compania şi-o face prin intermediul clubului nu se plăteşte? Se împrumută?
Valeriu Iftime este de înţeles până la un punct. E clubul omului, face ce vrea cu dânsul. Dacă vrea să-i dea foc – şi plastic vorbind asta e impresia pe care mi-o lasă – e liber să o facă. O spun fără nici o urmă de ironie, chiar este de admirat. Să nu cumperi de la promovarea în Liga 1 nici măcar un singur jucător şi să vinzi de câteva milioane de euro, ăsta da cap de afacerist. Să convingi Consiliul Judeţean şi Primăria să-ţi dea atâţia bani, iar CJ-ul şi municipalitatea să nu aibă nici un cuvânt de spus la club, nici măcar să „ajusteze” preţurile la bilete, asta da persuasiune.
Dar are totuşi o responsabilitate faţă de acest oraş şi acest judeţ. Şi responsabilitatea vine din cele peste două milioane de euro pe care, cumulat în ultimii zece ani, Primăria şi Consiliul Judeţean le-au băgat în acest club prin finanţările pentru ONG-uri. Şi mai vine şi din celelalte vreo două milioane de euro investite în stadion, lucrări care au presupus instalarea nocturnei şi a sistemului de încălzire al gazonului. Nu mai amintesc acum cine a câştigat licitaţia şi cine a montat nocturna…
Se adună vreo 4 milioane de euro băgaţi de contribuabili în fotbal. Iar când e vorba de dat bani echipa este a oraşului, a judeţului, a tuturor şi trebuie să contribuim. Când vin banii pe transferuri nu mai este clubul nostru, este clubul lor şi suntem anunţaţi obsesiv că „Elsaco este proprietarul clubului”. La dat e echipa noastră, la luat e echipa lor.
De câte ori am scris despre bugetul clubului şi preţurile uneori nesimţite de la bilete (cum să pui 100 de lei bilet unui om care deja prin taxele şi impozitele plătite îţi sponsorizează clubul?) m-am ales doar cu înjurături şi ameninţări. Dar niciodată, repet niciodată, cu un buget. Să vedem şi noi negru pe alb cum stăm şi care-i adevărul. Am fost contrazis cu invective, dar nu cu cifre.
De la FC Botoşani tocmai au plecat oamenii care au adus jucători pe zero lei şi zero bani şi care apoi au fost vânduţi pe sute de mii de euro. Iar Moruţan este cel mai bun exemplu. Și autorii reali ai transferurilor probabil s-au săturat să vadă cum banii trec prin club ca expresul prin gară şi se opresc în stația de pe strada Pacea.
Dar nu-i bai, a rămas să se ocupe de fotbal un domn care până anul trecut se ocupa de vânzarea laptelui.
Aaaa şi un băieţaş care se apropie de 40 de ani şi n-a reuşit încă să termine 12 clase.
Fotbalul nu se joacă cu apometrul şi nici măcar cu repartitorul. Şi asta o să se vadă la anul pe vremea aceasta când vom discuta la trecut despre FC Botoşani.
Îmi doresc să mă înşel, dar după 20 de ani de presă şi peste trei decenii de mers neîntrerupt la meciuri tare mi-i teamă că voi avea dreptate.
Cel mai dureros din toată această poveste care se apropie cu paşi apăsaţi de sfârşit este că echipa se identifică tot mai puţin cu oraşul şi tot mai mult cu business-ul unui singur om. Şi asta se vede în tribune, unde am ajuns să avem cam tot atâţia spectatori cât au Chiajna şi Voluntari.
D-le Iftime, uitaţi-vă la nişte poze făcute în tribune acum trei-patru ani şi comparaţi-le cu cele din 2018! Dincolo de bugete, de transferuri, de preşedinţi, este dovada supremă că undeva s-a greşit.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
