Doi dintre jucătorii cooptaţi în lotul grupării FC Botoşani vor avea parte de sancţiuni pecuniare după ce au încălcat o serie de prevederi din Regulamentul de Organizare Interioară. Este vorba despre Lucian Matiş care a avut o criză de nervi în cadrul unui antrenament şi a adresat injurii unor coechipieri şi Flaviu Chişu care s-a supărat şi şi-a făcut bagajele plecând acasă.
Potrivit antrenorului principal al grupării locale, Costel Orac, Matiş a avut o ieşire în
cadrul unui antrenament şi le-a adresat cuvinte jignitoare lui Daniel Bălan dar şi lui Valeriu Bordeanu, motiv pentru care a fost amendat. „
Matiş pentru greşeala pe care a făcut-o în cadrul antrenamentului i-am făcut referat şi va fi şi el sancţionat conform regulamentului de ordine interioară. Trebuie să înţeleagă că regulamentul este făcut pentru a fi respectat, nu pentru a fi tablou pe perete ca să spunem că suntem şi noi în rândul echipelor. A avut o ieşire nervoasă la o altercaţie cu Bălan, cu Vali (n.r. Bordeanu). Nu s-a ajuns la loviri, nişte injurii pe acolo, se mai întâmplă”, a declarat
Costel Orac, antrenor principal FC Botoşani.
Un alt fotbalist amendat va fi Flaviu Chişu care s-a supărat că nu a fost introdus în teren la Năvodari şi a ales să plece acasă deşi avea un program de urmat.
„Acum Chişu s-a supărat şi a plecat acasă, a spus că a avut nişte probleme acasă dar greşeala lui a fost că nu a anunţat lucrul acesta, nu avem ce să îi facem, o să suporte ceea ce se prevede în regulamentul de ordine interioară, va fi pedepsit, este problema lui, e greşeală”, a mai spus
Orac.