Ca niciodată, reunirea echipei locală de fotbal a fost una mai degrabă tristă.
Puțini au fost jucătorii care au venit la reunire și care s-au regăsit în postura de a asculta și ultimul discurs al lui Cornel Șfaițer care a intrat în vestiar pentru ultima oară.
Reveniți, jucătorii au descris în linii mari că vacanța a fost una scurtă și totodată s-au mirat de puținii fotbaliști din lot.
„O vacanță bine meritată și foarte scurtă din punctul meu de vedere. Sper să venim cu toții sănătoși și să ne pregătim de noul sezon pentru că ne așteaptă un an dificil. Eu încă sunt la Botoșani, sunt concentrat aici și cât sunt jucătorul lui FC Botoșani aici voi fi concentrat. Deocamdată și eu sunt surprins pentru că suntem puțini oameni la reunire, sper să vină întăriri pentru că din ce am citit au plecat foarte mulți jucători valoroși și o să avem nevoie de alții pentru a ne bate pentru obiective pozitive”,
Andrei Burcă, fundaș FC Botoșani
„O vacanță scurtă, frumos dar s-a terminat prea repede. Am venit cu forțe proaspete, sper să avem un campionat mai bun decât anul trecut, iar oficialii să aducă jucători să ne ajute. De play-off trebuie să vorbim când venim din cantonament, să vedem ce ne propunem mai departe”,
George Miron, fundaș FC Botoșani
„Suntem destul de puțini momentan, cu siguranță că vor mai apărea. Așteptăm forțe proaspete. Nu pot să-mi dau eu cu părerea dar așa este în fotbal, alții pleacă, alții vin. Sperăm că, cei care vor veni să facă treabă cât mai bună. Îmi doresc să formăm o echipă pentru că au plecat foarte mulți jucători, asta este cel mai important acum, să formăm un grup bun și să încercăm să ajungem la rezultatele pe care le-am avut anul trecut”,
Andrei Dumitraș, fundaș FC Botoșani
„Chiar îmi doream să vin la pregătire, nu mai puteam sta acasă, sper să facem treabă cât mai bine. Vin cu gânduri de play-off, am văzut că au plecat foarte mulți jucători, acum să vedem ce jucători vor veni, dar sunt sigur că, conducerea își va face treaba și va aduce jucători cât mai buni”,
Cătălin Golofca, mijlocaș FC Botoșani
Jucătorii care au venit la reunire:
Eduar Pap
Ianoș Brînză
Alberto Cobrea
George Miron
Andrei Burcă
Andrei Dumitraș
Tiberiu Serediuc
Cătălin Golofca
Jonathan Emanuel Rodriguez
Răzvan Oaidă
Alexandru Piftor
Sebastian Chitoșcă
Aristidis Soiledis
Nu se știe exact situația lui Mihai Roman care nu a fost prezent la reunirea lotului.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Elias Charalambous înainte de partida cu Botoșani: Toate echipele au suferit acolo
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Unul dintre cei mai iubiți preoți de la Botoșani își serbează ziua de naștere
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Anunț de ultimă oră pentru șoferi: Activitate blocată la RAR
Oana Sava
Nov 21, 2024
ASTĂZI: Liviu Ștefan a renunțat la funcția de director general, dar rămâne la Nova Apaserv
Gabriela Erdic
Nov 21, 2024
Mandat validat la Curtea de Apel: S-a decis CINE îi ia locul lui Lucian Trufin la CJ
Oana Sava
Nov 21, 2024