Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, a avut numai cuvinte de laudă la adresa unui jucător.
Declarațiile lui Iftime îl privesc pe Hervin Ongenda (26 de ani) și vin după victoria în fața celor de la Dinamo, partidă în care francezul a reușit să marcheze.
Mai în glumă, mai în serios, scrie gsp.ro, Iftime a anunțat retragerea din fotbal dacă Ongenda va alege să părăsească Botoșaniul la sfârșitul sezonului, când îi expiră contractul cu moldovenii.
„Îmi place enorm când e mingea la Ongenda! Enorm de mult! Dacă-mi place ceva în fotbalul ăsta, îmi place Ongenda. În rest, sincer, nu am avut multe plăceri. I-am spus lui Marius că, dacă-l dăm pe Ongenda, cred că mă duc și eu. Aproape că mă las de fotbal fără el. E prea artist pentru mine, mi se pare extraordinar de frumos tot ceea ce face el.
El cred că e pe calea bună, nu știu dacă o să mai iau vreun ban pentru transferul lui”,
Valeriu Iftime la Pro X.
Ongenda a fost dorit insistent de FCSB perioada de transferuri recent încheiată. Vicecampioana s-a înțeles cu FC Botoșani privind suma de transfer, dar fotbalistul a refuzat șansa de a merge la București. În urma succesului de etapa trecută cu CFR Cluj, francezul a dezvăluit motivul.
„Am vorbit cu Becali, cu antrenorul, asta e ce vreau. E decizia mea să rămân aici. Când am început acest sezon m-am gândit că vreau să îl termin la FC Botoșani”,
Hervin Ongenda la Look Sport.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Se caută consilier la AJOFM Botoșani – LISTA locurilor de muncă
Oana Sava
Nov 18, 2024
ANUNȚ Licitație Direcția de Servicii Publice pentru locuri disponibile în piețe
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
SCANDAL în scara unui bloc din Botoșani: Bărbat dus în cătușe la sediul Poliției Locale
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Echipa de rugby a României, meci cu Portugalia pe Stadionul Municipal
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024