Începutul de sezon dezastruos de la campioana Viitorul are efecte în plan administrativ. Gheorghe Hagi a decis să desființeze echipa a doua a clubului, care evolua în Liga a 3-a, și să-i vândă sau să-i dea afară pe fotbaliștii importanți rămași la echipă!
Pe lângă decizia desființării Viitorului 2, Hagi pregătește, scrie Gazeta Sporturilor, şi o restructurare uriașă a cheltuielilor Academiei. Patronul i-a informat pe colaboratorii săi că le va rezilia contractele lui Herea, Dumitraș și Marius Constantin, aduși la începutul verii, și-i va vinde pe Cristian Ganea și Kevin Boli înainte de încheierea perioadei de transferări.
Astfel, botoşăneanul Andrei Dumitraş ar urma să părăsească Viitorul Constanţa la doar două luni şi jumătate de la transfer.
În iunie, fundaşul dreapta originar din Pomârla, a ales să se despartă de CSU Craiova pentru a putea evolua la campioana României.
Nu prea a fost însă utilizat nici până la plecarea lui Romario Benzar, titular amintitului post şi nici după ce tricolorul a părăsit formaţia din Dobrogea pentru FCSB. A prins o repriză în Supercupa României disputată chiar la Botoşani şi 63 de minute în Liga 1.
În vară, Andrei Dumitraş a negociat şi cu FC Botoşani, numai că a fost deturnat de Gheorghe Hagi, care l-a chemat la Viitorul.
DESCARCĂ GRATUIT APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Festivalul-Concurs „Mihail Sorbul” și-a desemnat câștigătorii
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
ACUM: Noii consilieri locali adunați în ședință, o demisie în plen
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Putere feminină pentru Parlamentul României – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Bărbat prins FĂRĂ permis după un control al polițiștilor de frontieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Se schimbă vremea: ANM a actualizat PROGNOZA pentru următoarele patru săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024