Fundașul sosit la începutul lui 2023 la FC Botoșani, povestește că a fost impresionat de abundența florilor și de gestul bărbaților de a oferi astfel de cadouri.
Junior Pius, 27 de ani, a fost unul dintre transferurile pe care FC Botoșani le-a făcut din străinătate, pentru ca gruparea din nordul Moldovei să se salveze de la retrogradare. Punct ochit, punct lovit.
CV-ul nigerianului înalt de 1,93 de metri este impresionant pentru Liga 1, doar că el rămăsese liber de contract din septembrie 2022. A câștigat Cupa Belgiei cu Antwerpen în 2020, echipă care plătise un milion de euro pe el lusitanilor de la Paços de Ferreira, a jucat în primele ligi din Portugalia și Belgia, a sosit în România pentru a-și revigora cariera, scrie Libertatea.
Junior Pius a demarat discuția de la frigul din nordul țării și o primăvară foarte capricioasă, în contrast cu „căldura” oamenilor de acolo.
– Junior, până să ajungi la Botoșani, aveai ceva cunoștințe despre România?
– Doar despre fotbal. Am avut prieteni și foști colegi care au mai evoluat în prima ligă din România și toți mi-au vorbit laudativ despre campionatul de aici. Despre țară, foarte puține lucruri. Pentru mine a fost prima oară când am ajuns în România, iar începutul nu a fost cel mai bun posibil.
– De ce?
– Foarte, foarte frig. Nu înțelegeam cum poate fi atât de frig. Plus că, în România, am mai observat un fenomen ciudat. O zi era zăpadă și era frig, a doua zi senin. De-abia aștept să se încălzească mai bine întrucât nu suport frigul. Am trăit mulți ani în Portugalia și m-am obișnuit cu vremea de acolo.
– Ce-ai observat la români?
– Prima impresie este una pozitivă, sunt amabili și ceea ce este impresionat este faptul că te fac să te simți ca acasă. Mă face să mă simt ca în Portugalia, care este o țară apropiată de sufletul meu. Românii sunt ca portughezii, le place să interacționeze, să socializeze, oameni deschiși. Și în Belgia am locuit o perioadă, dar acolo este o țară mai rece, cu toate că îmi plăcea foarte mult campionatul.
– Sunt românii așa cum te-ai așteptat?
– Mai mult, sunt o surpriză plăcută. Repet, eu în Portugalia mă simt ca acasă, iar în România am același sentiment. E foarte confortabil să stai într-un loc și să te concentrezi exclusiv pe ceea ce ai de făcut în meseria ta, să ai un mediu unde să te simți integrat și bine.
– Ți-a plăcut vreun detaliu, în mod deosebit, la români?
– Uite o chestie care m-a impresionat: foarte multe flori. Oameni cărora le place să dăruiască flori celor dragi, este ceva ce m-a impresionat de la începutul lunii martie. Am văzut foarte multe femei cu flori, plus foarte multe locuri unde se comercializează florile. N-am mai văzut așa ceva până aici. Încă un detaliu pentru care consider că românii sunt oameni buni, faptul că dăruiesc flori. Și, în continuare, sunt multe flori.
– Există ceva ce nu-ți place în România?
– Vremea. Este foarte frig și nu mă înțeleg cu aceste temperaturi.
– Te vezi evoluând mai mulți ani în România?
– Am înțeles că Botoșaniul este o rampă de lansare pentru fotbaliști. Eu am jucat și în campionate puternice, îmi doresc să ajung din nou la nivel mare, dar cât voi juca în România voi da tot ceea ce am mai bun. Nu mă interesează decât fotbalul și să ajut ca echipa orașului să fie apreciată.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024