Una dintre cele mai surprinzătoare decizii luate de conducerea FC Botoșani după terminarea sezonului o reprezintă renunțarea la jucătorul simbol al roș-alb-albaștrilor.
Andrei Patache evolua din 2004 la roș-alb-albaștri, a jucat nouă ani în al doilea eșalon fotbalistic și încă patru în Liga 1. Mai mult rezervă în actualul campionat, fundașului dreapta i-a expirat contractul, iar oficialii nu doresc să perfecteze altul. Cel puțin oficial motivul îl constituie faptul că nu doresc să țină în lot doi fotbalișlti cu experiență pe acleși post, botoșăneanul având 29 de ani, iar Ungurușan 34, iar ca rezervă se preferă reprofilarea tânărului Juncănaru.
Interesant este însă că, înaintea ultimului meci din campionatul 2016-2017, Andrei Patache a participat la o conferință de presă unde a vorbit despre problemele financiare de la club. Ceea ce s-a întâmplat atunci a dovedit că socoteala patronului nu se prea potriveşte cu cea a jucătorilor.
În cadrul întâlnirii cu mass-media, Gabriel Vaşvari şi Andrei Patache au recunoscut că au existat şi încă mai există datorii faţă de jucători.
„Şi asta a fost o problemă, înainte de Iaşi am primit două salarii, la vremea respectivă erau patru luni şi ceva de neplată. A fost un an ciudat, e bine că am rămas în Liga 1, la anul trebuie să ne dorim mult mai mult, să ne organizăm mult mai bine, şi noi şi conducerea, şi să terminăm pe un loc cât mai sus, sperăm”,
Andrei Patache, jucător FC Botoşani.
Cel mai vechi roş-alb-albastru şi-a amintit şi că tăierea cu 25% a salariilor a venit în momentul în care echipa se afla pe locul al doilea.
„Aşa s-a întâmplat, se mai fac şi asemenea reduceri. Bine că noi suntem în Liga şi mergem în continuare să avem fotbal şi la anul, la Botoşani. Asta e cel mai important”,
Andrei Patache, jucător FC Botoşani.
Acesta susţinea că oficialii clubului au promis că în noul an nu se vor mai opera diminuări ale drepturilor băneşti după semnarea contractelor pe anumite sume. Totuşi…
„Eu mi-am luat toţi banii la Botoşani, că i-am luat mai târziu… Eu totdeauna ultima rată am luat-o în cantonamentul din Austria, când au venit drepturile TV atunci clubul şi-a plătit toate datoriile către mine şi am început noul an competiţional fără datorii. Şi e normal, fiecare club are o strategie şi profită de ea”,
Andrei Patache, jucător FC Botoşani.
Aceasta a menţionat că la salarii se află la zi, dar la prime „din păcate nu, am luat o singură primă anul acesta”.
La mai puțin de jumătate de oră, exact de la aceeași masă, Valeriu Iftime, președintele CA, a negat existența unor probleme financiare.
După terminarea sezonului lui Patache i s-a comunicat că nu i se prelungește contractul, iar lui Vașvari că trebuie să renunțe la 25% din contract dacă vrea să mai joace la FC Botoșani.
O tânără a născut acasă un băiețel, cu câteva ore înainte a fost la Maternitatea Botoșani
Oana Sava
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Festivalul-Concurs „Mihail Sorbul” și-a desemnat câștigătorii
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
ACUM: Noii consilieri locali adunați în ședință, o demisie în plen
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024