FOTO&VIDEO Bogdan Ota: Concert exploziv, sală în picioare, muzică la superlativ
Compozitorul şi pianistul Bogdan Ota şi-a lansat joi, 11 octombrie 2012, primul album, „Day of Wrath”, la Botoşani, în sala mare a Teatrului Mihai Eminescu. Evenimentul a avut loc într-o atmosferă de zile mari, cu un spectacol aproape de nedescris în cuvinte, cu invitaţi din lumea bună a oraşului şi o regie de senzaţie.
Ora exactă în cultură se va da la Botoşani
Acestea sunt în doar câteva cuvinte ingredientele succesului de seara trecută, în care actor principal a fost botoşăneanul Bogdan Ota, care a ţinut să precizeze încă din startul spectacolului că „ora exactă în cultură se va da la Botoşani”. "Mă bucur foarte mult că aţi venit în număr atât de mare şi am să vă fac o mărturisire scurtă pentru că eu de obicei vorbesc mult, în acest spectacol voi vorbi puţin. Noi cei de aici de pe scenă, am muncit foarte mult pentru acest proiect, pentru acest CD, munca noastră este de aproximativ doi ani şi noi am luat decizia ca, în cultură, ora exactă să o dăm de la Botoşani, vă mulţumesc mult", au fost cuvintele lui Bogdan Ota.
Cei aproximativ 400 de botoşăneni care au fost alături de Bogdan joi seară la lansarea primului său album au păşit în incinta instituţiei culturale pe covor roşu fiind întâmpinaţi de mai multe hostess arătoase. Spectacolul a început cu un moment susţinut în lacrimi de emoţie de către actorul Daniel Badale şi închinat poetului nepereche Mihai Eminescu, ulterior publicul fiind invitat la o cupă de şampanie în foaierul teatrului. În acest interval, toţi cei prezenţi s-au pozat pe covorul roşu sau au socializat savurând din plin momentul.
Nordic Sonata din Suceava, balerini din Moldova
Imediat după această scurtă pauză, Bogdan Ota a urcat pe scenă şi a susţinut un concert de zile mari care a durat mai bine de o oră, interval în care toată suflarea adunată în sală aproape a amuţit. Pianistul a fost acompaniat de orchestra Nordic Sonata din Suceava şi Corala Lira din Botoşani. În cadrul spectacolului au avut mai multe numere şi doi balerini sosiţi în oraş tocmai din Republica Moldova, totul fiind întregit de o interepretă din Iaşi, care a escaladat câteva scări, până la nivelul pianului botoşăneanului remarcat în Norvegia.
Coregrafie de ProTV
Piesele s-au succedat una după alta, adunând ropote de aplauze din partea celor prezenţi care au urmărit fascinaţi întreaga mişcare de pe scenă. Stilul de muzică rock simfonic a fost sincronizat cu o serie de imagini proiectate pe un ecran uriaş, cu mişcările graţioase a celor doi balerini, dar şi cu apariţia membrilor coralei care au pătruns în sală într-un întuneric aproape total, îmbrăcaţi în robe negre şi purtând lumânări. Cea care s-a ocupat îndeaproape de coregrafie a fost Vica Bucun, cunoscută pentru succesul înregistrat la emisiunile „Dansez pentru tine” de la Pro TV, regizor fiind Volinaşi Costin, directorul adjunct al Teatrului Mihai Eminescu.
După interpretarea tuturor melodiilor din program, publicul spectator s-a ridicat în picioare şi i-a oferit lui Bogdan Ota minute întregi de aplauze, fiind rechemat pentru a le mai încânta auzul cu piesele sale deosebite. După mai multe bisuri toţi cei prezenţi s-au adunat în sala de marmură a teatrului, unde din nou au servit şampanie şi au cumpărat primul album pus la vânzare de organizatori. Artistul a oferit autografe tuturor celor care s-au aşezat la o coadă imensă pentru a pleca cu un crâmpei din reuşitul spectacol din această seară. În cadrul spectacolului de joi seară lui Bogdan Ota i-a fost înmânat titlul de cetăţean de onoare al muncipiului Botoşani de către primarul Ovidiu Portariuc şi viceprimarul Viorel Iliuţă.