FOTO&VIDEO: Revoltă la Electrocontact, lider sindical mut, jurnalişti fugăriţi de pază
De valuri de deznădejde sunt străbătuţi cei aproximativ 80 de salariaţi de la Electrocontact care au întrerupt activitatea şi au participat la o acţiune de protest spontană în dimineaţa zilei de marţi, 10 decembrie 2013. Nemulţumirea lor este privitoare la faptul că nu şi-au mai primit salariile de patru luni de zile.
„Dacă aveţi impresia că rezolvaţi cu presa….”
Oamenii revoltaţi şi ajunşi la saturaţie de atâtea amânări din partea conducerii s-au adunat în holul unităţii pentru a cere explicaţii conducerii. La sosirea jurnaliştilor una dintre directoare care se afla în discuţii le-a transmis că problema ar urma să se rezolve în cel mai scurt timp după care a aruncat cu năduf: „Dacă aveţi impresia că rezolvaţi cu presa….”. La scurt timp şi-a făcut apariţia un agent de pază care, în ciuda vociferărilor oamenilor a încercat să forţeze ziariştii să părăsească unitatea. Acesta a transmis că şefii unităţii nu doresc să comenteze situaţia creată prin neplata drepturilor salariale către angajaţi.
„S-a dat în august în jur de 4 milioane şi restul am înţeles că urmează să le primim astăzi şi mâine. Conducerea spune că nu sunt încasări din cauza neîncasărilor de la cei la care furnizează aparatele noastre. Probabil că şi legile astea care sunt date, livrezi aparatul şi încasezi la 30, 60 sau 90 de zile şi asta este situaţia. Au adus fabrica în situaţia de a întârzia plăţile către oameni”, a declarat vicepreşedintele Sindicatului Electrocontact. Nu în ultimul rând se pare că unitatea ar înregistra mai multe facturi restante şi la furnizorii de utilităţi, respectiv la gaze naturale sau electricitate.
Organizaţia sindicală este afiliată la CNSLR Frăţia şi în prezent nu este reprezentată de vreun lider după ce preşedintele s-a îmbolnăvit. Mai mult decât atât nu se ştie exact nici dacă noul lider al CNSLR este la curent cu situaţia oamenilor care sunt plătitori de cotizaţii. Reporterul Botoşăneanul a încercat să-l contacteze pe Radu Fegher, însă fără sorţi de izbândă.
E mai mult o revoltă decât o manifestare
A răspuns însă la telefon fostul preşedinte al organizaţiei, Ştefan Ţarcă. „Ei cu sindicatul chiar au probleme acolo, nu au lider şi nu are cine să se ocupe de ei. În schimb, oamenii nemulţumiţi, nu a fost ceva organizat, nemulţumiţi de faptul că nu şi-au primit salariile tocmai din august. E mai mult o revoltă decât o manifestaţie organizată. Să vedem de acum să ne implicăm”, a declarat Ştefan Ţarcă din cadrul CNSLR Frăţia. Sindicalistul s-a arătat pesimist în privinţa reuşitei oamenilor de a-şi recupera drepturile salariale dat fiind faptul că deja s-a scurs mult timp.
„E complicat, au stat prea mult, în restanţele astea salariale de trei, patru, şase luni, asta-i o prostie, aşa spun la toată lumea, dacă nu te-a plătit o lună, şansă să te plătească după sunt foarte mici. Cu cât stai mai mult cu atât e mai greu. Pentru că dacă nu au avut bani luna trecută, luna viitoare de unde să aibă? Şi nici nu au fost organizaţi să negocieze, aşteptarea asta nu are nici un rost”, a mai spus Ştefan Ţarcă. Media salariilor la fabrica Electrocontact este de 700 de lei în cazul muncitorilor, respectiv 1.000 de lei în cea a conducerii.
Gabriela ERDIC CITEŞTE:
ACUM: Grevă înainte de sărbători la fabrica Electrocontact [[banner]]
[[galerie-foto]]