(P) Renault prezintă în avanpremieră noua sa gamă Trafic dedicată transportului de pasageri, ce include două modele: Noul Renault Trafic Combi și Noul Renault SpaceClass.
Prezentarea completă a celor două versiuni va avea loc la începutul anului viitor, urmând ca acestea sa fie comercializate începând cu luna martie 2021.
Botoșănenii vor putea admira și achiziționa noile autovehicule ale producătorului francez din gama ”Trafic” prin intermediul companiei sucevene Darex Auto, care a împlinit un an de când a deschis un showroom și în orașul nostru, la Botoșani Shopping Center.
Combi și SpaceClass vor putea fi însă analizate în cel mai mic detaliu și la showroom-urile Darex Auto din Suceava și Rădăuți.
”Anul acesta, emblematicul Renault Trafic, o adevărată poveste de succes pe parcursul a trei generații, sărbătorește 40 de ani, cu peste 2 milioane de unități vândute în 50 de țări. Este o oportunitate de a reînnoi Renault Trafic Combi și SpaceClass cu un design distinctiv, o gamă extinsă de motoare și sisteme noi de asistență pentru o siguranță mai mare. Acestea fac parte din lumea vehiculelor de pasageri clasice, nu neapărat din cea a vehiculelor utilitare. Mulțumită acestor versiuni, concepute pentru autorități locale și familii numeroase, pentru transport VIP sau pentru clienți care caută aventuri, toată lumea poate găsi vehiculul potrivit”,
Mark Sutcliffe, SVP, Alliance LCV Business Unit.
Noul Trafic Combi se adresează în special profesioniștilor din transportul de pasageri (companii sau comunități) și familiilor numeroase. Modelul satisface cererea lor de volum și modularitate, fără a compromite confortul și numărul de locuri. Noul Renault SpaceClass răspunde așteptărilor celor mai exigenți șoferi și pasageri care caută versatilitate, spațiu și confort exclusiv. Specialiștii în transportul VIP și turistic vor putea profita de versiunea sa Signature și de spațiul său de nivel „business class”. Clienții care caută o evadare nu vor fi dezamăgiți de versiunea sa Escapade.
Noul Trafic Combi și SpaceClass se fac remarcate printr-un design robust oferit de noua geometrie a calandrului și capotei. În același timp, designul câștigă în finețe și expresivitate cu bare de protecție noi și faruri full LED, completate de o linie cromată, care urmează semnătura luminoasă în forma literei C, deja foarte cunoscută pentru marca Renault. Noul Trafic Combi și SpaceClass au oglinzi pliabile electric, roți noi de 17 inci - cu efect de diamant pe SpaceClass - capace ornamentale cu un design nou, mai elegant, pentru roțile de oțel. Sunt disponibile în șapte nuanțe, inclusiv noul Rouge Carmin, care aduce un aspect extraordinar designului. Noul Trafic Combi și SpaceClass pot fi adaptate tuturor nevoilor clienților existenți.
Noul tablou de bord, evidențiat de o bandă orizontală care se continuă în panourile ușilor, oferă impresia că există mai mult spațiu la bord. Interiorul încorporează noi spații de depozitare. Noul schimbător de viteze și contururile comenzilor de aer condiționat au accente cromate pentru o mai mare armonie. Noile culori și materiale îmbunătățesc opțiunile de personalizare pe care clienții le au la dispoziție. Noul SpaceClass iese în evidență cu un tablou de bord exclusiv în Gris Météor pentru mai multă eleganță.
Întotdeauna foarte apreciate de clienți, modelele Trafic Combi și SpaceClass oferă un volum de marfă de până la 1,8 m³ și o modularitate exemplară de până la 9 pasageri.
Sistemul multimedia Renault EASY LINK, care incorporează navigația, își face apariția la bordul noilor modele. Compatibil cu Android Auto și Apple CarPlay, este afișat pe un ecran de 8 inci și vine cu un încărcător de smartphone cu inducție, pentru a rămâne conectat toată ziua.
Cu un volum de depozitare de 86 de litri în cabină, Noul Trafic Combi și SpaceClass oferă acces simplificat la spațiile de depozitare, mergând chiar mai departe cu noul sertar Easy Life – mai mult de 6 litri de depozitare la îndemână!
Pentru a vă ajuta să conduceți în deplină liniște sufletească și siguranță, Noul Trafic Combi și SpaceClass oferă noi sisteme de asistență la condus de ultimă generație. Acestea includ Adaptive Cruise Control pentru a menține viteza selectată, Active Inter-City Emergency Braking pentru a avertiza șoferul și chiar frâna în locul său, pentru a evita coliziunile, și Lane Departure Warning pentru a avertiza atunci când părăsesc banda de circulație în mod neintenționat. O altă caracteristică nouă este Blind Spot Warning, cel care facilitează schimbarea benzii, atenționând asupra unui vehicul aflat în zona fără vizibilitate. Un nou airbag frontal potrivit pentru doi pasageri sporește, de asemenea, siguranța la bord.
Noul Trafic Combi și SpaceClass oferă trei motoare diesel: noul motor dCi 150 (cutie de viteze manuală și automată EDC), care câștigă 5 CP, un nou motor dCi 110 (cutie de viteze manuală) și motorul dCi 170 (cutie de viteze automată EDC). Noile modele oferă o acoperire mai largă a gamei adaptate la utilizările multiple ale clienților.
Transmisia automată cu dublu ambreiaj EDC cu 6 trepte, disponibilă atât pentru motoarele de 150 CP, cât și pentru cele de 170 CP, îmbunătățește confortul și capacitatea de reacție, cu un răspuns clar și rapid la schimbările de viteză. Echipată cu tehnologia Stop & Start, gama este compatibilă cu noile reglementări stabilite de standardul Euro 6D FULL.
Detaliile despre noua gamă Trafic destinată transportului de pasageri, ce include Noul Renault Trafic Combi și Noul Renault SpaceClass, vor fi prezentate la începutul anului viitor, înainte de comercializarea care începe în martie 2021.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Ghid instalare centrală termică: pașii esențiali și accesoriile necesare
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
PSD: Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime a explicat ce înseamnă un președinte extremist pentru România – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Început de decembrie cu ploi și temperaturi mai mici decât cele normale: PROGNOZA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024