Accident rutier în jurul amiezii de luni, 20 august 2012 pe Calea Naţională, mai sus de staţia OMV. Un maxi taxi care transporta un număr de 12 călători a fost lovit de un alt microbuz de marfă, a cărui conducător auto efectua manevra de marşarier, fără a se asigura. În urma impactului au fost avariate cele două maşini şi o alta parcată în apropiere şi cinci botoşăneni au fost duşi la spital.
Şoferul care se afla la volanul maşinii de culoare roşie a încercat să dea cu spatele pentru a ieşi din parcare, moment în care a izbit autoturismul maxi taxi cu călători, în urma impactului fiind avariată şi o Dacie parcată în apropiere. Gheorghe Oniciuc
(foto jos) a explicat că de vină pentru producerea evenimentului rutier ar fi celălalt şofer care ar fi avut viteză.
„Venea pur şi simplu cu o viteză enormă cu călătorii înăuntru, să spună călătorii care au fost că avea o viteză infernală că m-a zburat de aici până în maşina aia. El a luat călători de aici număra bani în timpul mersului, că aşa de procedează, numără bani şi merge cu viteza luminii, fără frâne, a prins doar puţină frână”, a povestit
Gheorghe Oniciuc şoferul microbuzului de transport marfă.
Cel vizat s-a disculpat menţionând că circula regulamentar şi a frânat la momentul în care l-a observat pe celălalt şofer dând cu spatele.
„După ce că e vinovat….vedeţi frâna, am evitat maşina, unde am intrat, în parcare? Eu urcam aici la deal, am oprit în staţie acolo şi până aici fac viteza luminii, se poate face aşa credeţi?”, a răspuns şi
Iulian Cozariuc, şoferul de pe maxi taxi.
La faţa locului au ajuns şi poliţiştii rutieri care au demarat cercetările la faţa
locului. De asemenea, prezent la locul incidentului a fost şi Dumitru Bălan, patronul societăţii Microbuzul şi care deţine microbuzul implicat în accident.
„Am fost sesizaţi de un accident rutier pe Calea Naţională, ne-am deplasat la faţa locului unde am constatat că, din primele noastre cercetări microbuzul de culoare roşie nu s-a asigurat la manevra de mers înapoi şi a impactat un microbuz de călători din care au rezultat cinci victime care au fost transportate la spital”, a declarat
Dumitru Ivancov, agent şef Biroul Rutier. În urma declaraţiilor martorilor dar şi a cercetărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii urmează să stabilească cine se face vinovat de producerea accidentului în vederea luării măsurilor care se impun. Nici unul dintre şoferi nu consumaseră băuturi alcoolice.