Curtea unde în urmă cu aproximativ o oră a ajuns un Volkswagen Golf, care a evitat un impact violent cu un Opel, aparţine doctorului Vladimir Marcu, directorul medic al Spitalului de Pneumoftiziologie.
Acesta nu şi-a ascuns exasperarea faţă de stresul continuu la care este supus din cauza multitudinii de accidente care se petrec la intersecţia străzilor Petru Rareş – Puşkin.
„De patru ani de zile tot cer la Primărie montarea unui semafor. Toţi când fac accident spun că o să plătească, dar apoi nu mai vin”, spunea Vladimir Marcu poliţiştilor, plângându-se că toate demersurile sale nu au avut rezultat.
Culmea este că agentul venit la faţa locului să investigheze accidentul îi dădea dreptate: „Numai eu au fost la patru accidente în intersecţia asta”.
I-a transmis însă că montarea unui semafor nu depinde de Poliţia Rutieră, ci de municipalitate.
Singura măsură luată de Primăria Botoşani a constat în montarea unor cocoaşe asemănătoare celor de pe strada Marchian, dar nici acestea nu rezolvă problema pentru că şoferii de pe Puşkin tot sunt nevoiţi să avanseze spre calea rutieră principală din cauza lipsei de vizibilitate.
O autospecială de la SOS Botoşani a început pe la 11:30 operaţiunile de extragere a automobilului din curte, lucru nu tocmai facil fiindcă platforma trebuia trecută peste o parte din gard.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Andone: O victorie muncită. Băieții merită felicitări! Au luptat, au crezut
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Aproape 200 de mașini controlate de polițiști la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024