Joi dimineață în sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ a avut loc ședința Comisiei de Dialog Social. Întâlnirea a fost organizată la inițiativa Federației Sanitas.
Au luat parte atât reprezentanții sindicatului cât și managerii de spitale. De asemenea au fost prezenți prefectul Dan Nechifor, vicepreședintele Consiliului Județean Dorin Birta și primarul Cosmin Andrei.
Președinta sindicatului Elena Temciuc a adus în discuție principalele nemulțumiri cu care se confruntă angajații din Sănătate.
Și s-a referit în primul rând la faptul că stimulentul de risc în valoare de 2.500 de lei nu a fost acordat în toate unitățile sanitare. Iar ca exemplu a dat situația cadrelor de la Compartimentul de Primiri Urgențe de la Secția de Pediatrie unde s-a acordat spor de risc doar o lună.
„Stimulentul de risc nu a fost acordat în toate unitățile sanitare așa cum fiecare sector de activitate a fost implicat direct în tratarea, diagnosticarea, transportul, acum spune legea. Acest lucru nu a fost discutat concret la nivel de unități. Deși s-au făcut referate, interpelări nu s-au acordat la unități care cu documente în față au tratat pacienți COVID”,
Elena Temciuc, preşedinte Sanitas Spitalul Judeţean Botoşani.
Managerul spitalului, Doina Caba i-a transmis că în cazul situației de la Pediatrie nu există sursa de finanțare.
„Toată documentația și fundamentările pentru finanțarea pentru CPU este la Ministerul Sănătății în fiecare lună inclusiv ianuarie, februarie. Așteptăm finanțare de la Ministerul Sănătății. Spitalul a făcut toate solicitările la Ministerul Sănătății”,
Doina Caba, manager Spitalul Județean Mavromati.
O altă nemulțumire a fost aceea că nu se acordă un spor de 30% pentru cadrele medicale implicate în lupta COVID.
Iar aici Doina Caba a motivat că spitalul nu are banii necesari întrucât pe perioada pandemiei au scăzut veniturile proprii.
„Legiuitorul nu specifică sursa de finanțare. Spitalul Județean a făcut toate calculele lună de lună, am încercat și la ordonatorul principal de credite și la Casa de Asigurări, la Casa de Asigurări am trimis factura cu suma pe care am calculat-o pentru personalul de la Spitalul Județean. Casa de Asigurări justifică că atât timp cât nu se specifică în legislație că finanțarea se face din transferul prin Casa de Asigurări nu are cadru legal”,
Doina Caba, manager Spitalul Județean Mavromati.
Sindicaliștii nu sunt de acord nici cu decizia Guvernului de a îngheța salariile.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șoferi AMENDAȚI de polițiștii locali după ce au intrat cu mașinile într-o zonă interzisă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Bărbat necunoscut găsit în maiou și pantaloni scurți pe stradă: Era în comă și lovit la cap
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Valeriu Iftime apelează la onoarea directorilor de la Apă: Oameni buni, dați-vă demisia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024