Omul de afaceri Neiculai Catană a devenit de luni cetăţean de onoare al comunei Vorona. Acesta i s-a acordat titlul în cadrul unei ceremonii la care au luat parte, printre alţii, prefectul Costică Macaleţi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Gheorghe Sorescu şi Cornel Şafiţer, paretenrul său din afacerea Prodalcom.
Nicu Catană, aşa cum este cunoscut omul de afaceri, a primit titlul din mâinile primarului Aurel Ştefan, care i-a făcut şi o prezentare celui care a fost în tinereţe campion naţional la oină. Voroneanul este apreciat de concetăţenii săi pentru modul în care a susţinut de-a lungul anilor evenimentele culturale şi valorile tradiţionale din comună, iar ceea ce a contat, poate în cea mai mare măsură, este implicarea lui Nicu Catană în refacerea şi înnoirea bisericii din satul natal.
„Dumneavoastră, voronenii, sunteţi oameni harnici, sensibili, aplecaţi spre muncă, dar şi spre artă şi tradiţie populară. Sunteţi foarte mândri de locurile natale, ca toţi ceilalţi botoşăneni de pe valea Siretului, aşa cum sunt şi eu. Vă felicit domnule Catană pentru aprecierea de care aveţi parte şi vă mulţumesc şi eu pentru cele pe care le faceţi pentru cei din jur. Ca şi partenerul dumneavoastră, dl Cornel Şfaiţer, aveţi o bogată latură caritabilă şi civică în activităţile pe care le conduceţi, sunt convins că de asta şi aveţi succesul pe care îl aveţi”, a declarat
prefectul Costică Macaleţi la festivitate.
La eveniment au participat şi consilieri locali, dar şi alţi prieteni ai familiei Catană.
Cetăţeni de onoare ai comunei Vorona mai sunt Maica Stareţă Stavrofora Teofana Scântei de la Mănăstirea Vorona, dar şi Cornel Şfaiţer, omul de afaceri care este şi preşedintele FC Botoşani.
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
Federovici la Zilele Voronei, de la ferme de animale, la copil invizibil FOTOGALERIE
[[banner]]