Invitaţia lansată de primarul Ovidiu Portariuc pentru parlamentarii de la Botoşani nu prea şi-a avut ecou în rândul noilor aleşi. Doar trei dintre senatorii şi deputaţii care vor reprezenta interesele botoşănenilor în Parlamentul României au răspuns pozitiv invitaţiei şi s-au întâlnit cu Ovidiu Portariuc.
Edilul şef a declarat că i-a invitat pe parlamentari la Primărie pentru a le reaminti despre Pactul de Guvernare pentru Botoşani care a fost semnat în campania electorală pentru alegerile parlamentare, mai exact pe data de 9 noiembrie 2012. Au luat loc efectiv la masa discuţiilor doar deputaţii Tamara Ciofu şi Mihai Baltă şi senatorul Doina Federovici. Ovidiu Portariuc „i-a scuzat” pe Viorel Grigoraş, reţinut la Iaşi şi pe Andrei Dolineaschi, de asemenea aflat în altă localitate, respectiv în capitală. În cazul celorlalţi parlamentari primarul a declarat că la invitaţia sa „nu contează cantitatea, ci calitatea”. Întâlnirea primarului cu cei trei parlamentari s-a desfăşurat cu uşile închise, Ovidiu Portariuc afirmând că va reveni cu un comunicat de presă privitor la principalele teme de dezbatere. Botoşani este reprezentat în Legislativ de 12 aleşi locali, respectiv 9 de la USL, 2 de la PP DD şi unul de la ARD.
CITEŞTE:
USL a făcut un pact de guvernare care interzice traseismul politic
[[galerie-foto]]