Pe 24 iunie, de Sânziene, s-a sărbătorit și Ziua Internațională a Iei – un omagiu adus tradiționalelor creații pe care bunicile și străbunicile le purtau cu mândrie. Ca să marcheze sărbătoarea, și botoșănencele de rând, dar și femeile de politică au purtat faimoasa ie. De altfel, trendul a fost dus și peste hotare unde frumoasa Mădălina Ghenea s-a afișat la Festivalul de Film de la Cannes din mai anul acesta, într-o ie mai... provocatoare.
Startul s-a dat la prima oră, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Botoșani, unde au purtat straiele tradiționale, Mihaela Huncă, inspector șef la Inspectoratul Școlar General (ISJ) Botoșani, Lidia Bucșinescu, consilier local din partea fostului PDL, Ortansa Albu, consilier superior în cadrul Primăriei Botoșani, dar și salariate din cadrul clădirii administrative a municipiului.
La orele de program s-au prezentat și salariatele din cadrul Locativa, printre care s-a arătat și soția vicepreședintelui Consiliului Județean Botoșani, Carmen Achiței, președinta Comisiei Județene de Revizie și Control la organizația județeană a fostului PDL.
Pe listă intră și senatoarea Doina Federovici, chiar dacă, ce-i drept, anul acesta nu a fost văzută în nici un eveniment public purtând veșminte tradiționale.
Care ți se pare că se încadrează cel mai bine în spiritul tradițional?
(C.B.)
[[galerie-foto]]
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024