În perioada 26-29 iulie, la Ipotești și în alte locații din județul Botoșani, fotografi din cinci județe au participat la seminarii teoretice, demonstrații și aplicații practice despre tehnica și arta fotografiei.
Activitatea s-a desfășurat pe ateliere coordonate de Andrei Baciu și Mircea Berzegheanu, fotografi profesioniști. Printre subiectele teoretice abordate s-au regăsit teme ca: O viziune asupra fotografiei; Puterea metaforică a poeziei; Realizare și interpretare e-book fotografic; Avantajele sistemelor Olympus. Partea practică a constat în realizarea de portret fotografic, ture fotografice prin preajma Ipoteștiului, locul copilăriei lui Eminescu, pentru a surprinde eclipsa de lună, răsăritul și apusul Soarelui. Sesiunile foto în teren au continuat „urmărind pașii lui Eminescu” prin Centrul Vechi al Municipiului Botoșani și în satul M. Eminescu, comuna Gorbănești.
În plus participanții au avut parte de o sesiune foto inedită vizitând Mănăstirea Vorona și Rezervația de Tisa din comuna Tudora, în ultima locație nelipsind aventura traversării unui teren accidentat în condiții de ploaie torențială, și nici, satisfacția surprinderii de imagini cu peisaje rar întâlnite la noi în țară.
Cele mai reuşite fotografii realizate de participanţii se vor regăsi într-un album și în cadrul unei expoziţii itinerante organizată la cluburile foto participante la acest proiect și în Parcul „M. Eminescu” din Municipiul Botoșani.
„Organizarea taberei a fost una foarte bună, totodată, participarea și receptivitatea participanților adunați din 4 județe s-au dovedit a fi pozitive, astfel încât informațiile și depreinderile acumulate în aceste zile să le deschidă noi orizonturi creative pe viitor.” - Andrei Baciu, lector și fotograf profesionist.
La aceste sesiuni practice și teoretice au participat aproximativ 60 de persoane din cinci județe (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț și Suceava), marea lor majoritate fiind tineri din Botoșani.
„Este prima oară când particip la o tabără foto la care să fie participanți din mai multe cluburi foto, din 5 județe diferite. Este interesant că s-au prezentat și au lăsat orgoliile deoparte, venind să socializeze și să învețe de la lectori, dar și să împărtășească din modul lor de lucru cu fotografia.” - Mircea Berzegheanu – lector și fotograf profesionist, fost ambasador Nikon și actual ambasador Olympus în România.
Această activitate Workshop-uri și aplicații practice face parte din proiectul Tabăra Națională de fotografie „Căutândul pe Eminescu”, proiect realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Botoșani, organizat de Fundația Județeană de Tineret Botoșani în colaborare cu Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu. La organizarea acestei activități am primit și sprijinul Clubului FOCUS Botoșani și al Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Botoșani.
Oana Sava
Nov 26, 2024
CLIPUL ZILEI 25 noiembrie 2024: S-a știut în interiorul PNL, Ciucă fără șanse în turul doi
Oana Sava
Nov 25, 2024
Remarcă din sediul PNL: La nivel de Botoșani sunt catastrofali și PSD și AUR, ca oameni – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024