Adolescentul în vârstă de 17 ani care a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor calificat a ajuns ieri în fața judecătorilor de la Tribunalul Botoșani.
Bogdan Ionel este judecat pentru că ar fi omorât-o în luna aprilie anul acesta pe Petronela Mihalachi, elevă la Colegiul Economic.
Ieri, el a fost scos din arestul Inspectoratului de Poliție Județean și adus la instanță unde procurării au solicitat prelungirea perioadei de arest preventiv.
”În temeiul Codului de procedură penală, menţine arestarea preventivă a inculpatului minor Ionel Bogdan, arestat preventiv în Arestul I.P.J. Botoşani în baza mandatului de arestare preventivă nr. 5/UP din 26.04.2018 emis de Tribunalul Botoşani, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „omor calificat”,
Se arată în decizia magistraților
Decizia este cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare.
Bogdan Ionel are astfel cinci luni de zile petrecute în detenție. De altfel, procesul în care va fi judecat este la un pas să înceapă, la Tribunalul Botoșani.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
CARE sunt persoanele care vor avea acces gratuit în mijloacele de transport: Legea a fost promulgată
Redacția Botoșăneanul
May 15, 2024
De la stână la spital: Botoșănean rănit după ce a trecut o mașină peste el
Redacția Botoșăneanul
May 15, 2024
Amenzi, permise și certificate reținute după acțiunea BLOCADA
Redacția Botoșăneanul
May 15, 2024