Vocabularul limbii române pare prea sărac pentru a fi găsite cuvintele potrivite prin care să poată fi descrisă măcar o bună parte din tristețea ce-a trecut peste suflarea adunată duminică la înmormântarea lui Constantin Brânzilă.
Au impresionat mai ales colegii de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) care i-au fost alături pentru ultima dată. Durerea și șocul li se citea peste chipuri și cel mai probabil fiecare dintre ei se gândea cum ar fi putut fi ambulanța lor, cea în care să se izbească un inconștient.
Zeci de uniforme portocalii au făcut parte din memorialul durerii pentru Constantin Brânzilă. Și ambulanțele, care s-au tânguit continuu pe străzile orașului, adunând zeci și zeci de privitori care, de pe trotuare, urmăreau cum s-a rupt o bucată din Serviciul Județean de Ambulanță. (G.E.)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Țigări vândute unui minor, Tribunalul Botoșani a menținut amenda pentru patron
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Ofițerii de la „Anticorupție” au discutat cu personalul medical de la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
RAZIE la Dorohoi: Zeci de mașini trase pe dreapta, câțiva șoferi au fost ghinioniștii zilei
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Botoșănean amendat cu 90.000 de lei, comisarii de la „Mediu” i-au dat și PATRU avertismente
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile