Afară sunt minus 15 grade. Dimineața erau cu 3 mai puțin în termometre. Obrajii trecătorilor par biciuiți și toți își ocrotesc capetele în fularele groase sau sub căciuli rusești. Este a opta zi din noul an și într-o piață din Botoșani câțiva comercianți curajoși au ieșit să dea piept cu gerul.
Proiectul pentru modernizarea Pieței Viilor din Botoșani prevede ca spațiul nou, modern să fie pregătit până în vara acestui an pentru comercianții de aici. Până atunci, însă, aceștia trebuie să treacă prin iarna grea în parcarea unde și-au aranjat tarabele improvizate. Chiar dacă au la dispoziție alte variante mai călduroase, nu vor să plece de aici. E ca și cum și-ar părăsi locul natal, spun ei.
Pe 8 ianuarie 2015, piața este aproape pustie. Doar două, trei mese sunt pline, pe restul s-a depus poleiul. ‘Nea Ion își învelește legumele, să nu înghețe. El este unul dintre cei care nu își părăsește „frontul” nici măcar la minus 15 grade. „E cam frig, cam frig, mai învelim legumele, să nu înghețe. Mai vine câte un cumpărător din când în când, la fiecare oră”, spune bărbatul, în timp ce aranjează doi, trei morcovi.
Nu îi iese mult profit, vreo două sute de lei pe zi, dar nici nu ar vrea să plece de aici, oricât i-ar fi de bine în celelalte spații amenajate de autorități pentru oamenii din Piața Mică. „Asta e treaba, mergem înainte”, oftează bărbatul.
O femeie se apropie de masa lui ‘nea Ion și îi cere un kilogram de pătrunjel. Vânzătorul încearcă cele mai bine rădăcini și le pune zâmbind pe cântar. „Merg să cumpăr și din supermarket, dar acum mi s-a făcut milă de omul acesta, să îi cumpăr și lui marfa”, spune femeia.
La câteva mese mai departe, un alt vânzător umple o pungă cu morcovi. Bătrânul de 60 de ani spune că nu se pune cu natura, dar nici nu renunță la negoț. A venit din comuna Corni, de la aproape 30 de kilometri de Botoșaniși va continua să vină zilnic, ca să își câștige pâinea. „E frig, îngheață legumele, dar ce putem face? Asta e natura. Vin oamenii, mai cumpără, dar nu prea mulți, că e frig. Și profit, nema, plătești masa, mai bei o cafea, un ceai. Iese puțin, foarte puțin”, se plânge bătrânul.
Printre tarabele goale oamenii aproape fug de frig și foarte puțini sunt cei care aruncă o privire către tarabele pline. Și mai puțini sunt cei care pleacă cu sacoșele pline măcar pe jumătate. Până să se mute în piața de nivel european, piețarii din Primăverii trebuie să treacă peste iarnă.
CITEȘTE:
Gerul își bagă coada și în lucrările din Piața Viilor: O nouă iarnă în ger pentru comercianți
[[galerie-foto]]
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024