Cinematograful Unirea s-a umplut din nou vineri seară. Premiera deja celebrei producţii „După dealuri” regizată de Cristian Mungiu a adunat laolaltă tineri şi vârstnici, oficialităţi şi simpli botoşăneni. Pentru eveniment conducerea instituţiei a dispus un covor roşu la intrare pe care a călcat şi botoşăneanca Dana Tapalagă, una dintre actriţele cu rol principal în film.
Oaspeţii au fost întâmpinaţi cu flori în holul de la Cinema de un grup de tineri pregătiţi în amănunt pentru o seară de gală. Tot aici s-au întâlnit, printre alţii, senatorul Daniel Humelnicu, fostul prefect Cristian Roman şi soţia, viceprimarul Cosmin Andrei
cu partenera de viaţă şi predecesorul său, Cătălin Alexa, venit de asemenea cu soţia. Înainte de difuzarea filmului Dana Tapalagă a urcat pe scenă şi s-a adresat publicului.
„Îmi cer iertare că sunt seara asta sunt singură aici, îmi cer iertare în numele lui Cristian Mungiu, a întregii echipe. Din fericire filmul a fost la diferite festivaluri în lume, în România şi ne-am împărţit şi mi s-a părut normal ca aici acasă să vin eu”, s-a adresat
Dana Tapalagă (foto stânga)publicului botoşănean. La final a fost asaltată cu solicitări de autografe. „După dealuri”, despre care vom reveni în curând cu mai multe amănunte, este un film inspirat din povestea tragică petrecută în 2005 la Mănăstirea Tanacu.
VEZI ŞI:
Premieră de gală cu covor roşu, şampanie, regizor şi actori celebri VIDEO&GALERIE FOTO
VEZI ŞI:
Primarul de Botoşani ameninţat de Tudor Giurgiu cu lanţuri şi Ponta – VIDEO & FOTO