Condamnat la Curtea de Apel Suceava la închisoare executare, Bogdan Alexa, fratele fostului viceprimar al municipiului reședință de județ este la acest moment de negăsit.
Magistrații suceveni s-au pronunțat în dosarul în care erau inculpați Cătălin Alexa, Bogdan Alexa dar și Marcel Humă împreună cu Adrian Toma. Dacă doi dintre aceștia au primit pedepse de închisoare cu suspendare, lucrurile au stat altfel în ceea ce-i privește pe Bogdan Alexa și Marcel Humă.
Astfel, după ce la Tribunalul Botoșani a fost condamnat cu suspendare, la apel Bogdan Alexa a primit o pedeapsă cu executarea de 3 ani şi 4 luni închisoare.
Polițiștii Compartimentului Urmăriri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani l-au identificat pe Marcel Humă și l-au escortat la arest. El a fost condamnat cu executare la 2 ani şi 8 luni închisoare, fapta fiind de spălare de bani.
În cazul lui Bogdan Alexa…
„Persoana respectivă este căutată în vederea luării măsurilor legale”,
Maria Carp, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
Dosarul instrumentat de DNA Suceava a vizat o activitate de consultanță acordată în proiectul reabilitării termoficării pe fonduri europene.
Fostul viceprimar Cătălin Alexa din perioada 2008 – 2012 a primit o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.
Tot cu suspendare, dar 2 ani și 6 luni a fost condamnat și Adrian Toma.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Polițiștii au făcut un nou „recensământ” al șoferilor, au găsit și beți și posibil drogați
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
Primarul fermier de la Ipotești: Vindeam brânză în piață și nu mi-e rușine – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
24 de ani de pușcărie! Femeia care a omorât mai mulți muncitori condamnată de judecători
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Trei jucători propuși de Becali la FC Botoșani, Iftime a ales doar unul
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile