Florian şi Daniel Moruzi, acţionari cu cîte 40% la Casa Pîinii, intenţionează să deschidă un proces împotriva celui de al treilea acţionar, Brînduşa Hinkerohe, cetăţean german plecat din Botoşani.
Cei doi sunt nemulţumiţi de faptul că un litigiu cu aceasta plecat de la moartea soţului ei, cu care se încheiase un contract de vînzare-cumpărare a unei părţi a acţiunilor, a fost făcut public. Administratorul societăţii crede că acest lucru a prejudiciat grav imaginea firmei în care a investit bani serioşi. „Am să calculez cîţi bani am cheltuit cu publicitatea în toţi aceşti ani şi am să îi cer în instanţă să îi plătească. Ea vrea să fie vedetă de televiziune pe munca unor oameni şi pe mofturile ei”, ne-a declarat Florian Moruzi. El nu a putut preciza suma exactă investită de firmă în publicitate, dar a spus că este vorba de zeci de mii de euro.
Trei procese pentru 150.000 de euro
Totul a plecat de la decesul lui Manfred Hinkerohe, soţul Brînduşei. Între acesta şi fraţii Moruzi exista o înţelegere scrisă de cumpărare a 20% dintre acţiunile de la Casa Pîinii cu o sumă totală de 150.000 de euro. Aceasta trebuia achitată în rate lunare timp de patru ani, de la începutul anului 2009, lucru care s-a întîmplat pînă în septembrie inclusiv, după care plăţile au fost sistate deoarece Manfred Hinkerohe a decedat. Florian Moruzi susţine că atunci a aşteptat clarificarea situaţiei moştenitorilor legali, deoarece neamţul avea şi copii, pentru a fi sigur că dă banii persoanei care chiar trebuie să îi primească. Brînduşa Hinkerohe a deschis succesiv trei procese prin care solicită reluarea plăţilor. Primele două le-a pierdut, iar cel de al treilea se află pe rol, la Botoşani. Florian Moruzi susţine că a primit certificatul de moştenitor tradus legal abia la începutul acestei luni, în care se specifică faptul că a fost emis de Judecătoria Delmenhorst pe 1 iunie 2010, astfel încît nu a avut cum să reia plăţile în lipsa acestui document. „Eu nu am nici o problemă să plătesc ceea ce m-am angajat, dar trebuie să am un act clar pentru că apoi mă pot trezi că vin alţii care să-mi spună că banii trebuia de fapt să îi dau lor”, a mai arătat Florian Moruzi (foto dreapta). Acesta a trimis inclusiv un dosar Primăriei Delmenhorst, oraşul în care locuia familia Hinkerohe, pentru a afla clar cui trebuie să dea banii.
Au vîndut acţiunile, iar apoi au început să le răscumpere
În condiţiile în care a primit actul în cauză abia la începutul acestei luni, iar inclusiv instanţa a solicitat Brînduşei Hinkerohe să aducă documentele originale, administratorul de la Casa Pîinii a fost surprins să constate că litigiul a devenit unul public, deşi era pe cale de rezolvare. „Nu vreau să înţeleagă lumea că este o văduvă cu fardurile curse de lacrimi pe obraz după acel bărbat”, a mai spus Florian Moruzi. Brînduşa Hinkerohe, fostă Silion, are 41 de ani, iar soţul acesteia, potrivit administratorul de la Casa Pîinii, avea în jur de 70 de ani. Fraţii Daniel şi Florian Moruzi l-au cunoscut pe Manfred Hinkerohe la Botoşani. Iniţial, în urmă cu patru-cinci ani, i-au vîndut cu 120.000 de euro un pachet de 20% dintre acţiuni, rămînînd astfel fiecare cu cîte 40%. Prin 2008 neamţul a vrut să renunţe la acţiuni şi atunci au convenit să răscumpere acţiunile cu 150.000 de euro, plătibili în rate timp de patru ani.
Botoşăneanul.ro a încercat să o contacteze pe Brînduşa Hinkerohe şi sora botoşăneancă a acesteia, dar fără succes. În măsura în care vom reuşi acest lucru atunci vom prezenta şi punctul cetăţenei germane faţă de cele relatate.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024