Cea mai buna fotbalistă româncă din Marea Britanie a fost transferată de Gheorghe Hagi la Farul Constanta, campioana României la fotbal feminin.
Stefania Caseriu (19 ani): "Voi juca alături de cele mai bune fotbaliste din România, este un pas înainte în cariera mea"
Stefania este născută la Botoșani, însă la vârstă de 4 ani s-a mutat în Anglia, alături de familia ei.
La 9 ani a început fotbalul la Eagles Academy, o scoală românească de fotbal înființată la Londra de fostul jucător Gabi Dumitru. Era singura fata legitimata aici, între 2000 de băieți, iar unii dintre băieți încă își mai amintesc și acum cum Stefania îi întorcea "că pe clătite".
Mai târziu, s-a transferat la Tottenham, clubul din Nordul Londrei pentru care joaca și Radu Dragusin, iar apoi a ajuns la echipa națională a României U19, unde a primit cel mai important tricou, cel cu numărul 10, scrie Anunțul UK.
A rămas în istoria lui Tottenham pentru evoluția ei dintr-un meci cu West Ham United. La acest joc, româncă noastră a făcut un adevărat spectacol, reușind golul campionatului în Anglia, direct din foarfeca dar și un assist.
"Stefania a fost diamantul lui Eagles Academy, iar acum suntem convinși că va continua să strălucească și la clubul lui Gica Hagi", a spus Gabi Dumitru de la Eagles Academy Londra
Programul „Noua Casă” continuă: S-a aprobat plafonul de garantare
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Weekend plin de activități și evenimente dedicate copiilor la Iulius Mall Suceava
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
4 jocuri de masa si carti populare in cazinourile online
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Șofer cu mașina plină de băutură oprit la vamă, polițiștii au confiscat zeci de litri de vin
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile