O zonă feerică din județul Botoșani, dar care poartă și astăzi urmele unei cumplite tragedii: 400 de oameni măcelăriți de armata sovietică.
Satul Oroftiana, cândva reședința comunei cu același nume, face parte, începând cu anul 1968, din comuna Suharău. Așezat pe malul drept al Prutului, la 9 kilometri depărtare de centrul comunei și la 34 de kilometri de orașul Dorohoi, într-o zonă colinară cu văi largi și dealuri domoale, cu păduri seculare, dar și cu terenuri bune pentru agricultură, satul a atras omul din cele mai vechi timpuri.
Pe teritoriul său au fost descoperite dovezi materiale despre existența omului începând cu epoca neolitică și până în zilele noastre.
Tradiția ne spune – potrivit grupului Botoșani – Atracții și trasee turistice - că acolo a fost cândva un târgușor distrus într-un război cu leșii. Prin secolele XV – XVII se menționează, la sud de Oroftiana de Sus, existența unui loc cu numele Seliștea Veche, toponim folosit pentru vetrele unor așezări omenești dispărute.
Istoria satului ne vorbește despre existența pe dealul Frunza, la vest și sud-vest de satul Oroftiana, a unei cetăți de pământ datând de la sfârșitul epocii migrațiilor (sec. VIII – XII), care controla tot șesul de pe malul stâng al Prutului până dincolo de Tărăsăuți, despre luptele lui Ștefăniță Vodă cu tătarii și turcii conduși de pașa Tasa Bassa (1524), despre luptele lui Petru Rareș cu polonii la Oroftiana și Tărăsăuți (1532), despre luptele moldovenilor conduși de C. Cantemir cu polonezii.
În satul Oroftiana, comuna Suharău, judeţul Botoşani, localnicii păstrează şi astăzi amintirea unor evenimente tragice petrecute acum aproape opt decenii. Peste 400 de oameni au fost măcelăriţi de trupele sovietice după ce aceştia au încercat să treacă graniţa în România. Erau români rămași pe teritoriul URSS, după ocuparea Bucovinei de Nord, şi doreau să se întoarcă acasă la rude.
Pe dealul unde se află crucea, 400 de români trimişi de Stalin şi Hitler în Uniunea Sovietică au fost masacraţi doar fiindcă doreau să se întoarcă la rudele lor, dincolo de frontiera impusă.
”În anul 1941, zăpada s-a înroşit aici la Oroftiana. Au fost ucişi fiindcă au vrut să vină la fraţii, verii sau cumnaţii lor. Au plătit cu viaţa un drept natural. Noi am ridicat crucea aici pentru a ne aduce aminte mereu. Bunicii şi părinţii noştri nu au putut vorbi despre asta, şi-au înghiţit lacrimile. Dar noi vom avea grijă să spunem tuturor ce a fost aici la Oroftiana. Este un eveniment tragic de care puţini au auzit şi, din păcate, nu este prezent nici în manualele de istorie”, spune, pentru Adevărul, Alexandru Oanea, un profesor de istorie din comuna Suharău.
Zona poate fi vizitată la pas, turiștii având la dispoziție un traseu amenajat, prin pădure, într-o arie bine conservată și ferită de exploatările forestiere. Punctul de plecare pe traseu se află chiar la intrarea în satul Oroftiana, pe partea stângă a drumului județean 291D. Traseul este marcat cu dungă albastră și are o diferență de nivel de aproximativ 100 de metri.
(Foto: Facebook / Botoșani - Atracții și trasee turistice)
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024