Scene dintr-o ştire cu arestaţi, cu asta au semănat unele lucruri întîmplate luni după-amiază la Palatul Administratriv. Nemulţumit fiind de modul în care s-a acţionat pe drumurile naţionale pe timpul iernii, prefectul a organizat o şedinţă cu mai mulţi reprezentanţi de instituţii implicaţi în activitatea de iarnă. Şedinţa a durat vreo două ore, iar la final unul dintre participanţii cheie, acţionar la SC Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri SA (ALDP) Iaşi, firmă care s-a ocupat practic de deszăpezirea şoselelor de rang naţional, a avut un comportament incredibil. A împins o jurnalistă, după care a coborît aproape fugind pe scări. „Nu sînt persoană publică”, au fost singurele cuvinte scoase din gură de Maricel Popa. S-a îndreptat spre ieşirea rezervată demnitarilor, după care s-a întors brusc la stînga, poate de teamă să nu fie surprins de cineva cînd iese pe uşa principală a clădirii. La respectiva şedinţă au luat parte, printre alţii, şi comandanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care bineînţeles că nu s-au purtat într-un asemenea hal.
„Găuri nu sînt pentru că găurile nu au fund”
Teatrul a continuat însă şi la ceea ce ar fi trebuit să fie o conferinţă de presă. La aceasta au luat parte prefectul Cristian Roman, Vasile Gherasă şeful Secţiei Drumuri Naţionale Botoşani şi Viorel Scutaru, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi, unitate care coordonează activitatea pe căile naţionale din Botoşani. Cel din urmă nu a fugit, dar a avut o atitudine sfidătoare. A refuzat să spună cît a costat activitatea de iarnă de la Botoşani, a sugerat jurnaliştilor să nu mai adreseze întrebări fiindcă „monopolizează discuţia” şi, în general, cînd a fost întrebat despre sume a răspuns ori „nu am datele la mine”, ori „suma este prinsă în bugetul de stat, căutaţi acolo”. Alte replici de ale sale au fost de-a dreptul incredibile : „Ca intenţie, cu bugetul nostru, vom repara drumurile să nu mai avem nici o groapă, că găuri nu sînt pentru că găurile nu au fund”.
În final, s-au lansat doar cîteva promisiuni că s-au tras învăţăminte din această iarnă şi că în cea viitoare se va face un plan bine pus la punct încă din toamnă. Iar firma contractantă, dacă se va dovedi că a greşit, va plăti pentru asta „conform contractului”. Bineînţeles că nu s-a dat vreun detaliu. Deszăpezirea pe drumurile naţionale este contractată de o firmă a grupului „UMB” controlat de „Regele Asfaltului”, băcăuanul Dorinel Umbrărescu şi subcontractată societăţii ALDP Iaşi.
Oana Sava
Nov 19, 2024
Plinko Casino: O Aventură în Lumea Norocului și Distracției
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Post scos la concurs la Teatrul Vasilache: Până CÂND se depun dosarele
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Candidatul la prezidențiale venit să adune voturi la Botoșani iese din cursă pentru o candidată
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024