Directorul interimar de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) este foarte aproape de a deveni titular pe post. Liviu Zaharia susţine luni concursul pentru ocuparea postului de director executiv, la care a ajuns să participe singur.
Aceasta după ceilalţi doi contrandidaţi care şi-au anunţat iniţial înscrierea în competiţie s-au retras. Astfel, fostul şef al Camerei Agricole s-a îmbolnăvit brusc rău duminică şi nu a mai plecat la Bucureşti, acolo unde a avut loc examenul.
„M-am simţit cam rău ieri după-masă şi nu m-am mai simţit în stare să merg şi să susţin şi concursul”, ne-a declarat
Ionel Oniciuc. De asemenea, Bogdan Câmpanu, contabilul şef de la APIA, a lipsit la rândul său de la concurs. Neoficial, asupra acestuia s-ar fi făcut presiuni din partea preşedintelui Consiliului Judeţean şi al PNL să nu se mai prezinte, pentru a nu-i face probleme lui Zaharia.
CITEŞTE ŞI:
Trei candidaţi înscrişi la concursul pentru director la APIA
Acesta a fost sprijinit de liberali pentru ocuparea postului, prin negocierile din cadrul USL, funcţia revenind PNL. Şeful CJ a negat însă implicarea în stabilirea câştigătorului.
„Este un concurs, sunt funcţionari publici şi care va fi mai bine pregătit ăla va lua concursul”, a afirmat
Florin Ţurcanu. Concursul constă din trei probe, una de aptitudini pentru PC, o alta scrisă şi interviu. Zaharia a luat 9,50 la lucrul cu calculatorul şi a dat şi examenul scris, acum aşteptând să vadă dacă a luat notă de trecere pentru a se califica la interviu.
VEZI CUM SE COMPORTĂ LA SERVICIU INTERIMARUL APROAPE DIRECTOR TITULAR:
Circ pe bani publici cu director “invizibil” la stat - VIDEO &F OTOGALERIE