Un cetăţean din Darabani a depus o reclamaţie la Garda de Mediu cu privire la fumul scos de coşurile amplasate la unele blocuri din oraşul Darabani, pe motiv că i-ar afecta sănătatea. Şi asta în condiţiile în care reclamantul locuieşte la casă, iar blocurile de unde ar proveni fumul scos prin coşuri, s-ar situa la o oarecare distanţă de locuinţa sa.
În primele două luni ale anului în curs, comisarii de la Garda de Mediu au avut de soluţionat 9 reclamaţii depuse la sediul instituţiei. Se pare însă că, nici una dintre aceste plângeri nu s-a dovedit a fi serioasă, unele dintre ele fiind de competenţa altor instituţii. Chiar şi în aceste condiţii, comisarii trebuie să se deplaseze la faţa locului întrucât legea îi obligă să dea curs acestor sesizări. Pe de altă parte însă, legea nu pedepseşte persoanele care pun pe drumuri angajaţii din instituţiile statului.
„Au fost înregistrate un număr de 9 sesizări, o parte din ele au fost nefondate astfel încât deplasarea comisarilor în teren şi a mijloacelor din cadrul instituţiei, nu a justificat prezenţa acestora în teren, iar o parte din reclamaţiile prezentate au fost minore şi putea fi rezolvate de administraţiile publice rurale”, a declarat
Rodica Zelincă, comisar şef Garda de Mediu. Aceste reclamaţii au făcut referire la înfiinţarea unor ferme în locaţii din centrele unor localităţi, deversări din toalete, sau măsurarea nivelului de zgomot din apartamente.
O reclamaţie care nu s-a dovedit a fi întemeiată a fost depusă de un cetăţean din Darabani care locuieşte la casă şi care s-a arătat deranjat de fumul emanat de coşurile de gunoi, care i-ar periclita sănătatea. În consecinţă, comisarii împreună cu reprezentanţii Primăriei Darabani s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat că au fost puşi pe drumuri de un reclamagiu deja notoriu.
„O sesizare care nici nu se confirmă ţinând cont că sistemul de încălzire din oraşul Darabani nu este centralizat, fiecare apartament îşi are dotări proprii cu sisteme de încălzire, astfel încât nu se pune problema amplasării şi modificării unor structuri, ceea ce nu ţinea de instituţia noastră, iar reclamaţia nu ţinea de instituţia noastră”, a mai spus
Rodica Zelincă. Şefa acestei instituţii a mai afirmat că, de fapt la baza acestei sesizări ar fi fost o luptă mai veche între municipalitate şi reclamant într-o problemă pe fond funciar. „
Legea nu prevede sancţiuni pentru astfel de persoane. Asta este foarte rău, legiuitorul ar trebui să ia nişte măsuri şi să face nişte propuneri legislative şi la cei care fac sesizări care nu se confirmă să fie puşi la plată, ţinând cont de resursele umane şi mijloacele auto şi carburanţii folosiţi pentru rezolvarea acestor sesizări”, a încheiat
Rodica Zelincă.