Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani (ISU) au fost solicitați să stingă două incendii izbucnite în cimitire.
Din cauza temperaturilor ridicate, focul care a cuprins vegetația uscată,putea să se extindă și să facă prăpăd în jur. Astfel șeful ISU Botoșani, colonelul Radu Anton le-a solicitat primarilor prezenți în sala de ședințe a Prefecturii să discute cu preoții pentru a acorda o atenție sporită vegetației din locurile de veci.
”Atenție mare la incendiil de vegetație uscată. Am avut în ultima lună și jumătate 19 intervenții în 13 unități administrative pentru stingere incendiilor de vegetație urscată. Dvs. împreună cu preoții acordați atenției vegetației din cimitire. La fel vă informez că au fost două situații de intervenție stingerea incendiilor în cimitire. Am avut o discuție cu preoții dintr-o comună la care au ridicat problema că aceste terenuri sunt ale Primăriei și pe ei nu-i interesează. Să vină pompierii, să vină cine vor ei. Vreau să vă spun că la nicio înmormântare preoții nu ne-au chemat să împartă cu noi ce au încasat”, a declarat Radu Anton, la ședința de Colegiu Prefectural.
De asemenea, șeful ISU Botoșani a mai menționat astăzi că a transmis Protopopiatelor să difuzeze către preoți responsabilitățile pentru care le au și vor răspunde solidari.
(Ș.V.)
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Cheflii prinși băuți la volan, Moș Crăciun le-a luat permisul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Alimentele care dispar din magazinele din România în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Noi angajări la Spitalul Județean, se caută o persoană cunoscătoare la bani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Imagini superbe surprinse de un fotograf profesionist la parada de la Botoșani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile