Șefi și funcționari din Primăria municipiului reședință de județ s-au adunat luni, 6 ianuarie 2020 de la ora 10:30 pentru a merge la Biserica Sfânta Parascheva de pe Pietonalul Unirii unde a fost depus medicul Marius Zăiceanu.
Au vrut să fie alături de Adriana Zăiceanu, administratorul public al Primăriei Botoșani care trece prin una dintre cele mai grele perioade din viața sa, la moartea soțului.
Colegii săi din Primărie au dus mai multe coroane la Biserică și, multe dintre doamne aveau buchete de flori albe.
I-au transmis mesaje de condoleanțe Adrianei Zăiceanu care și-a pierdut soțul la doar 63 de ani.
Marius Zăiceanu ar fi decedat la Dorohoi unde se afla la locuința socrului său, de care avea grijă făcând naveta aproape zilnic. Capela unde este depus trupul său a devenit un periplu de oameni, funcționari din Primărie, cunoscuți, colegi de la Spitalul Județean Mavromati dar și foști pacienți ai medicului dermatolog.
Marius Zăiceanu va fi înmormântat marți, 7 ianuarie 2020 în jurul amiezii și își va dormi somnul de veci la cimitirul din Manolești Deal.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace și să-i dea putere familiei pentru a trece peste această grea încercare!
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Marius Budăi: PSD este garanția creșterii veniturilor românilor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024