Fundaţia „Alături de Voi” (ADV) România a încheiat corespondenţa cu Guinness World Records, în ceea ce priveşte omologarea recordului “Cea mai mare fundă umană din lume”, eveniment organizat în 11 decembrie 2009, la Iaşi.
"Deşi numărul de persoane a depăşit cu mult pe cel al ultimului record omologat (4851 la Iaşi, faţă de 3600 în Germania) şi procedura de omologare a fost urmată de noi întocmai cu instrucţiunile primite de la Guinness World Records, recordul înregistrat la Iaşi nu a fost omologat”, a declarat
Angela Achiţei, preşedintele ADV România.
În răspunsul transmis de Guiness World Records se menţionează că recordul nu poate fi omologat întrucât participanţii nu purtau o pălărie, şapcă, tricou sau pulover de aceeaşi culoare ca şi campania, iar imaginea trimisă nu a fost suficientă pentru a semăna cu funda de conştientizare. Reprezentanţii ADV România susţin că au primit acceptul să folosească fularele roşii ca semn distinctiv suficient pentru îndeplinirea condiţiilor de omologare.
„Nu vrem să credem că faptul că nu am putut plăti 2000 de lire sterline/persoană pentru a asigura costurile de masă, cazare, transport şi remunerarea pentru experţii Guinness World Records au influenţat major decizia neomologării”, susţine
Angela Achiţei. „
Pentru noi, evenimentul din 11 decembrie 2009 rămâne unul deosebit, în care fiecare persoană sau instituţie care ni s-a alăturat a făcut un pas major în susţinerea persoanelor infectate cu HIV, dând un vot de încredere eforturilor făcute de ADV România pentru integrarea socio-profesională a acestei categorii”, a mai arătat preşedintele ADV.
La evenimentul organizat la Iasi au participat 140 de parteneri, între care şi Asociaţia Special Additions Botoşani, care administrează un centru rezidenţial pentru copii din municipiul reşedinţă.