Direcţia Silvică Botoşani se confruntă cu tăieri ilegale masive de arbori în comuna Suliţa. Dintr-o pădure aflată în proprietatea Obştii Dracşani s-au pus la pământ copaci pe o suprafaţa de circa un hectar începând cu luna noiembrie a anului trecut şi până prin martie.
163 metri cubi de masă lemnoasă scoasă ilegal din pădure
Aceasta după ce
Obştea Dracşani a renunţat la contractul de pază pe care îl avea
încheiat cu
Direcţia Silvică. Înţelegerea a expirat în 2012, reprezentanţii proprietarilor au promis că vor semna o înţelegere cu un ocol silvic privat, însă în final ar fi apelat la un paznic, care nu a putut stăvili tăierile ilegale. 163 metri cubi este cantitatea totală a lemnului sustras, a cărui valoare a fost estimată la 33.500 de lei.
„Din păcate, în urma unor disensiuni între Direcţia şi Obştea Dracşani s-a reziliat contractul de prestări servicii şi de pază de către Direcţie, şi la solicitarea lor. Nu au reuşit să încheie un alt contract, cu o altă structură silvică. Ei şi-au angajat un paznic acolo, dar...”, a afirmat
Dumitru Marcu, consilier la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare, care răspunde şi de judeţul Botoşani.
Poliţia Suliţa a găsit vreo 12 metri cubi
669 de arbori au fost tăiaţi, iar cadrele de la Postul de Poliţie Suliţa au declanşat o anchetă în urma căreia au fost depistaţi patru dintre autori. Totodată, a fost identificată şi o cantitate de circa 12 metri cubi de lemn care a fost
indisponibilizată în vederea confiscării. În locul arborilor tăiaţi au rămas doar cioatele. Potrivit conducerii
Direcţiei Silvice Botoşani toate aceste lucruri s-au întâmplat deoarece pădurea nu ar fi fost una tocmai profitabilă, în sensul că veniturile rezultate din vânzările admise acoperau cheltuielile cu paza şi administrarea şi cam atât.
„Fiind o proprietate indiviză, fiecare zice: eu cu ce mă folosesc din pădure? Dacă ce iau pe mere dau pe pere, eu cu ce mă folosesc? Când e proprietatea lui are dreptul să o vândă, să facă ceva, când e indiviză e altceva”, a declarat
Sorin Corduneanu, directorul Direcţiei Silvice Botoşani.
Proces de jumătate de miliard
Instituţia are pe rol şi un proces cu
Obştea Dracşani deoarece aceasta nu ar fi achitat serviciile prestate de silvicultori în 2011 şi 2012, valoarea totală a sumei aflată în litigiu ridicându-se la circa 50.000 de lei. În total
Obştea Dracşani deţine în Suliţa 266 hectare de pădure.
CITEȘTE ȘI:
Luna Pădurii „sabotată” de ninsori în acest an
Mediul dă aproape un milion de euro la o primărie pentru împădurire