Singurul invitat la Conferința Județeană de alegeri a PMP-ului de la Botoșani și care nu face parte din PMP este liderul PNȚCD, Corneliu Furtună. El a avut cuvântul imediat după Mihai Țâbuleac și înaintea celorlalți președinți de filiale, cărora le-a transmis un mesaj. Iată-l:
”Sunt deosebit de încântat și onorat în același timp pentru invitația făcută pentru a reprezenta organizația județeană PNȚCD Botoșani la această conferință județeană și va transmit salutul țărăniștilor din Botoșani.
Nu ascund că prin sală văd câteva persoane care la un moment dat aveau această simpatie pentru PNȚCD și undeva în sufletul lor cred că o mai păstrează chiar dacă acum figurează la PMP. De altfel PNȚCD așa cum spunea dl. senator Mihai Țâbuleac, are colaborare cu PMP.
Vreau să vă transmit succes și să vă dea Dumnezeu mintea clară și limpede pentru a vă alege o echipă care să obțină rezultate cât mai bune în alegerile din 2016 și în același timp pentru că sunt aici prezenți reprezentanți din zonele Moldovei și de la București, aș vrea să le reamintesc și domniilor lor o situație mai deosebită în județul Botoșani, județ roșu care și în condițiile ultimelor alegeri a dat un scor pentru actualul prim ministru, enorm de mare.
Dlor din conducerea PMP de la București, să știți că Botoșani are o problemă de altă natură. Aici dacă nu se intervine cu o alianță la nivelul alegerilor locale împotriva PSD-ului, voturile se vor fărâmița, și va ieși tot PSD-ul. Poate prin politica pe care o aveți dv. pe zona aceasta.”
(G.E.)
Botoșani, sub COD GALBEN de vânt puternic
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
BLOCADA la Botoșani: Zeci de permise reținute și SUTE de sancțiuni aplicate de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Botoșănean reținut după ce a fost prins beat și fără permis la volan
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Stră-strănepotul lui Mihai Eminescu derulează afaceri de milioane în România și Franța
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Bogdan Boeru, un rocker în turneu cu o carte nouă
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile