Pentru prima dată, scriitorul Gellu Dorian vorbește și despre o retragere din organizarea manifestărilor privind cel mai important și cel mai râvnit premiu literar din România.
Situația ingrată în care se găsește cultura în anul pandemic are repercusiuni și asupra Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu” - Opera Omnia, distincție care se acordă de 30 de ani la Botoșani.
Devenit o adevărată instituție, un brand cultural, și nu doar datorită continuității sale, ci mai ales prestigiului și valorii laureaților, Premiul Național de poezie ”Mihai Eminescu” – Opera Omnia este la rândul său afectat de restricțiile pe care pandemia le-a impus în ultimul an.
Astfel, dacă în luna ianuarie – când ar fi trebui să fie anunțat laureatul celei de a XXX-a ediții a Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu” pentru anul 2020 – se propunea amânarea pentru luna iunie a manifestărilor specifice, se pare că incertitudinile încă persistă în privința acestei activități culturale.
O discuție în acest sens a avut loc la Primăria Botoșani, după cum a dezvăluit scriitorul Gellu Dorian, inițiatorul Premiului Național de Poezie.
În urma întâlnirii care a avut loc, pe 18 mai 2021, între scriitorii botoșăneni și primarul municipiului Botoșani, s-a decis ca gala de decernare a premiului celei de a XXX-a ediții să aibă loc în ziua de 15 ianuarie 2022, când ar urma să se organizeze și decernarea premiului pentru laureatul celei de a XXXI-a ediții.
Astfel, în ziua de 15 iunie 2021 va fi anunțat laureatul celei de a XXX-a ediții, urmând ca distincția și celelalte însemne să fie acordate în cadrul galei din 15 ianuarie 2022.
”Când am inițiat Premiul Național de Poezie ”Mihai Eminescu”, încă din primele încercări din toamna lui 1990, mi-am spus că dacă voi realiza zece ediții va fi o mare victorie a mea într-un oraș în care cei care diriguiseră până atunci cum și ce trebuie să se facă în ”materie de Eminescu” la Botoșani – adică festivisme de ianuarie și iunie, mereu pe același calapod, cu o rutină ideologică de neclintit – lăsaseră garda jos, unii, iar alții încă se aflau într-o continuitate de posturi, încercând adaptări din mers la noile condiții ale libertății de expresie și de activitate într-o democrație ce-și cerea drepturile și noua ei lume”,
Gellu Dorian, scriitor, inițiatorul Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu”
Precizările au fost făcute în cadrul unui articol publicat în cel mai recent număr al revistei România literară.
Gellu Dorian mai menționează că ”ce s-a întâmplat în ultimul an, din cauza pandemiei de Coronavirus, ceea ce am gândit pentru această ediție nu s-a putut realiza. Ba am și amânat-o din ianuarie pentru iunie, când, am sperat, se vor mai relaxa măsurile și lumea se va putea bucura cu adevărat de acest eveniment”.
Gellu Dorian nu exclude varianta unei retrageri din organizarea acestei manifestări, ceea ce ar însemna totodată și ”o înmânare a ștafetei altei generații”.
”…la început de lună mai, nu știu încă pe ce buget mă sprijin, pe ce deschidere din partea autorităților locale, pe ce fel de program, încât, din păcate, cea de a XXX-a ediție a Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia va fi cu adevărat una specială, dar nu așa cum mi-am dorit, ci așa cum o impun condițiile de acum. Ce va fi de aici înainte nu pot ști, așa cum încerc să-mi impun o reatragere și o înmânare a ștafetei altei generații, care are obligația să lupte la fel de mult, poate chiar mai bine, pentru menținerea acestui premiu la nivelul la care a ajuns”,
Gellu Dorian, scriitor, inițiatorul Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu”
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024