Născută în 1980 în București, poeta și jurnalistul cultural Andra Rotaru a realizat numeroase proiecte și a susținut lecturi, paneluri și prezentări în Europa, America de Nord și America de Sud, printre altele la New York, Chicago, Portland, Iowa, Mexico City și Puebla. Este fondatoare a revistei de literatură și multimedia „Crevice”. A beneficiat de rezidențe în Europa și America. Textele sale au fost traduse în bulgară, arabă, engleză, franceză, spaniolă etc.

A debutat în anul 2005 cu volumul într-un pat sub cearșaful alb (Editura Vinea, București), pentru care i s-a acordat Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (2006), dar și alte premii: Premiul Asociației Scriitorilor București pentru debut (2006), Premiul Național „Tudor Arghezi” (2006), Premiul „Iustin Panța”(2006) și Premiul „Ion Vinea” (2006). În 2008, volumul a apărut în limba spaniolă, la Bassarai Ediciones – En una cama bajo la sábanablanca, iar în 2015 a fost reeditat la Editura frACTalia din București.

A mai publicat cărțile de poezie: Ținuturile sudului (Editura Paralela 45, Pitești, 2010); Lemur (Editura Cartea Românească, București, 2012; tradusă, în 2018, la Action Books din SUA); Tribar (Editura Nemira, București, 2018).

Este prezentă în antologiile: Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPERA PRIMA. 1998-2008 (Editura AXA, Botoșani, 2010); Exerciții de neclintire. Antologia poeților laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu – OPUS PRIMUM. 1999-2017 (Casa de Editură „Max Blecher”, Bistrița, 2017).

Încadrabilă, prin primele cărți, în grupul de poeți neoexpresioniști (Grațiela Benga descoperă în volumul de debut „un lirism straniu, cu accente violent-suprarealiste”, iar pentru Lemur consideră că sunt definitorii „gestică și contorsionare, /…/ tremor, rotiri, încolăciri și vibrații”; Octavian Soviany subliniază că în Ținuturile sudului „reportajul biografist, pe care mizează o bună parte a Grupului 2000, este ridicat la dimensiunile istoriei fabuloase”), Andra Rotaru, se îndreaptă, prin Tribar, către poezia-experiment, cu nenumărate referințe intertextuale și jocuri textuale. Și într-un caz, și în altul însă, descoperim un personaj însingurat, care trăiește corporal, până la distorsiune, impactul imediatului asupra ființei. Este, după cum bine observă Svetlana Cârstean în prezentarea volumului Tribar, „vocea unui copil care scâncește întruna după căldură, după atingere, și pentru care singura alinare e mirosul de lapte al propriilor genunchi”. (Prezentare de Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești)

testament vizionar

Împreună pe șine de oțel

plăcerea e ușoară

am avut

prieteni la fel de tineri ca mine

mergeam,

în jur se adunau ecouri și sunete

sunt fotografiată în timpul accidentului. șira spinării

îmi sare. se întinde alături de a celorlalți

minutele se bat pe o arenă înăuntrul creierului

mort

suntem doar un conglomerat de cărnuri

avem aceleași picioare, aceleași fețe,

un sânge

din care mi-e interzis să beau

suntem generația, suntem aproape morții

                       mi-e frică să deschid pleoapele

                      în jur

                     miros oamenii jupuiți de viață

                                                    (din într-un pat sub cearșaful alb)

Tăcere

s-a desprins din locul cel mai rău și a înaintat.

spre orele amiezii distanța dintre membre și cer

e atât de îngustă

încât ochii se umplu de miez de pâine proaspătă.

ăsta nu e somn,

în depărtare zbiară o fiară; până la ea,

o lumină străpunge desișul milă după milă.

*

își legase o pânză peste gâtlej să nu se mai audă,

urmărind gesturile femelelor și puilor legănați la piept.

când bătea vântul, membrana se desprindea de la gât

– ei se auzeau înzecit

din pieile lor tăbăcite –

se așeza pe vine și aștepta, răsucind în palme alveolele moi,

până cedau. sudura dintre ele părea roasă în acele clipe

el mâna

primele ființe

spre tăcere

                                                (din Lemur)

disciplinarea corpului / eliberarea mișcării

vântul nu poate să (a)bată (decât ce e) în calea lui. corpurile

sunt corpuri. nu mă influențează emoțional, le ajut să se

definească. unul se mișcă, altul nu. cum fac un corp să se miște?

îl pun în calea vântului

confruntarea limbajului gestual cu cel verbal

creier. morfologia sa. animal-uman, polimorfie: mișcarea,

această enigmă rămasă astfel de la începuturi. existența regulilor

constituie un obstacol în calea inovației. „nici un pic de aer, nici

un pic de spațiu; o închisoare prost sterilizată; beznă, boală și

miasme.” (A. Huxley, Minunata lume nouă)

rezultatele concepțiilor aflate la originea tuturor pașilor

demersul unu:

distanța dintre două elemente alăturate identice ale unui sistem

tehnic, măsurată în direcția în care se repetă elementele.

demersul doi:

rezultatul e o urmare, o consecință, un efect.

demersul trei:

concepții – înțelegere, interpretare a fenomenelor pe baza unui

sistem de idei, mod de a concepe ceva.

experiența corpului sub influența vântului. exprimarea în

cuvinte a sa. de-a lungul timpului, o istorie a vântului, prea

puțin distinctă de a limbajului sub influența corpului.

„imaginile care-i influențau inspirația erau pârâiașul firav din

fundul curții de la Liveni; apoi casa cu curtea și pomii de la

Mihăileni, precum și jocurile copiilor din stradă, la care privea

de după gard.” (Alex. Cosmovici, George Enescu în lumea muzicii și în familie)

                                                  (după Exerciții de neclintire)

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: